Victoriile care ne aduc mai aproape de o Românie Normală: Cristian Bacanu, președintele PNL Sector 5:
„Am câștigat!
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Statul Român trebuie să respecte dreptul la viață al unui român și să îi asigure la domiciliu nutriția intravenoasă (parenterală) fără de care acesta nu poate supraviețui. Această nutriție nu făcea parte din pachetul de medicamente compensate.Instanța a respins recursul formulat de Ministerul Sănătății și de CNAS împotriva unei Sentințe provizorii pronunțate de Curtea de Apel București. Curtea de Apel stabilise în vară că Statul Român nu și-a respectat obligația constituțională de a proteja viața acestui om și a obligat autoritățile competente să îi asigure tratament și hrană perfuzabilă.
Poziția Ministerului Sănătății (condus de doamna Pintea – PSD) a fost că pacientul nu are dreptul de a primi alimentație perfuzabilă la domiciliu. Totodată, acesta nu putea fi nici spitalizat pentru tot restul vieții.
Trebuie spus că dosarul a ajuns la noi la birou prin Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, pe care îndrăznesc să le consider prietene. O mare parte din muncă a fost realizată de colega mea Larisa Varzariu.”

Sursa: https://www.facebook.com/pnlbucurestioficial