Un gest mic cu conotații semnificative. Consilierii Județeni ai Partidul Național Liberal Iaşi au semnat astăzi, 27 martie 2018, Declarația de Unire cu Republica Moldova la Consiliul Județean Iași. Consilieri liberali au răspuns, astfel, dorinței de reunire a fraților de peste Prut exprimată prin Proclamația adoptată la Adunarea Centenară de la Chișinău și prin Declarațiile de Unire semnate de peste 120 de localități din Republica Moldova.La împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, a fost dat primul semnal din Moldova, din partea dreapta a Prutului, pentru reîntregirea țării, care trebuie să fie proiectul generației politice actuale de pe ambele maluri ale Prutului.
Acest gest de reunire simbolică al Consiliului Județean Iași, trebuie să fie urmat de cât mai multe localități și județe din provinciile istorice, Moldova, Ardeal și Țara Românească, pentru a arăta Republicii Moldova și Uniunii Europene voința de neclinitit a românilor pentru reîntregire.

Grupul Consilierilor Județeni PNL Iași
Romeo Vatră – lider de grup Liviu Brătescu
Cătălin Moroșan Marius Dangă
Liviu Bulgaru Sorin Afloarei
Constantin Șerban Marius Minea
Sorin Flutur Vasile Cotiugă
Petru Avram Silviu Apostol

Iulia Scântei a cerut președintelui Parlamentului din Republica  Moldova

să semneze Declarația adoptată de Parlamentul României,

la 100 de ani de la unirea cu Basarabia

 

Senatorul de Iași Iulia Scântei a susținut în Parlament discursul din partea grupului senatorial PNL cu ocazia ședinței comune solemne, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

 

Iulia Scântei a arătat că „românii din județele Moldovei din dreapta Prutului, din Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea ori Galați, sunt tot atât de buni moldoveni precum moldovenii de la Chișinău ori de la Bălți ori din Soroca sunt tot atât de buni români ca noi. 

Vorbim aceeași limbă și recunoastem împreună “că-i o comoară în adâncuri afundată, un șirag de piatră rară, pe moșie revărsată”, ne învățăm la fel copiii și nepoții rugăciunea Tatăl Nostru, rugându-l pe Bunul Dumnezeu “să ne ierte greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; ne ascultăm străbunicii ori bunicii, cei care îi mai avem în viată, povestind adevarata și comuna noastră istorie, nu cea din cărți scrisă de alții prin cancelarii străine, citim și unii și alții cu la fel de mare bucurie, poeziile lui Mihai Eminescu și ale lui Vasile Alecsandri, ca și pe cele ale lui Grigore Vieru sau ale lui Alexei Mateevici, iubim si plângem la fel, ne botezăm, ne cununăm ori cu tristețe ne conducem pe ultimul drum la fel, adică românește.

Iar într-o zi aniversară ca cea de azi, 27 martie, noi, cei vremelnic aleși să ne reprezentăm comunitățile, avem o singură datorie : să mulțumim și să arătăm respectul cuvenit Făuritorilor Unirii, care ne-au dăruit o țară cu prețul vietii lor, să ne exprimăm unionismul inimilor și să transmitem generațiilor tinere de azi și celor ce vor urma, încrederea și speranța că vor realiza mai multe decât am reușit noi până azi. 

 

De asemenea, senatoarea Iulia Scântei a ținut să sublinieze și rolul jucat de Familia Regală în realizarea unirii de acum 100 de ani: „La 27 martie 1918, românii, dar mai ales clasa politică a vremii, atât de la Iași, cât și de la Chișinău, vizionară și inspirata de fermitatea Regelui Ferdinand I Întregitorul si de iubirea unei Regine Maria, ocrotitoare a sufletului românesc în vremuri grele de război, amândoi iubitori de țară și de neam, s-au gândit la noi, generațiile care le-am urmat, și nu la ei, s-au gandit la țară și nu la partidele politice din care făceau parte ori la funcțiile politice pe care le-ar fi pierdut ori câștigat după unire.”

Sursa: http://www.pnliasi.ro/2018/03/28/avem-o-datorie-sa-multumim-si-sa-aratam-respectul-cuvenit-fauritorilor-unirii/