Siegfried Muresan, europarlamentar #PNL şi vicepreședinte al #PPE: ”ℹ️ De 2 luni auzim de noul Pact Ecologic European, auzim că el va aduce schimbări importante în economie, în piața muncii, schimbări la care va trebui să ne adaptăm cu toții. Ne întrebăm, desigur, dacă vom fi ajutați să ne adaptăm la aceste schimbări, de cine vom fi ajutați și cum vom fi ajutați.În mod cert, tranziția spre o economie verde va fi un proces lung și foarte complex. De aceea, va conta foarte mult sprijinul pe care România îl va primi de la Uniunea Europeană pentru această tranziție și în special sprijinul financiar. Succesul Pactului Ecologic European va depinde de finanțarea lui.

Vestea bună este că lucrăm deja la nivel european pentru ca România să fie sprijinită cât mai mult pentru a parcurge această tranziție.

Iată cum stau lucrurile în acest moment la capitolul finanțare pentru România și ce îmi propun să obțin mai departe în negocierile europene:

 Investiții în dezvoltarea economică a regiunilor cele mai afectate

Comisia Europeană a propus deja un Mecanism European al Tranziției Juste în valoare de 100 de miliarde de euro. Acesta va fi format din trei piloni.

Primul pilon, Fondul Tranziției Juste, va aloca bani pentru a diminua impactul negativ asupra regiunilor europene care vor fi cel mai puternic afectate, cum este cazul regiunilor miniere carbonifere din România.

Poziția mea este că acești bani trebuie să fie investiți în dezvoltarea economică a acestor regiuni. Trebuie să sprijinim tinerii întreprinzători și întreprinderile mici și mijlocii care, mai departe, să creeze noi locuri de muncă. Nu trebuie să mergem doar pe vechile programe de recalificare profesională care, am văzut cu toții, nu au avut efecte de durată în trecut. O recalificare profesională fără cerere pe piața muncii pentru acea calificare nouă nu va aduce nimic bun oamenilor.

România trebuie să se numere printre țările care vor primi cele mai multe fonduri europene nerambursabile prin intermediul acestui fond fiindcă suntem printre țările și regiunile europene care vor avea nevoie de cel mai mult sprijin financiar în perioada de tranziție spre o economie verde. Iar aici vreau să fie foarte clar că vorbim despre fonduri europene noi, suplimentare, separate de alocările României din viitorul buget multianual al UE. Nu voi accepta tăieri din fondurile europene pentru fermierii români sau pentru investiții în infrastructura rutieră din România.

 Sprijin pentru acces ușor la creditare

De asemenea, România va avea acces la linii de creditare europene pentru tranziția la o economie verde. Aceste linii de creditare vor putea fi accesate numai în baza unor proiecte și programe bine redactate. De aceea, pentru a putea obține aceste credite, trebuie să primim sprijin tehnic de la Comisia Europeană, de la Banca Europeană de Investiții și de la experți europeni fiindcă România are experiență redusă în a atrage împrumuturi pentru investiții prin aceste tipuri de instrumente financiare.

 Finanțare pentru producția de energie pe gaz și energie nucleară

Foarte mult va conta ce surse de energie vom folosi în anii următori. Esențial pentru România – și asta voi cere la nivel european – este ca proiectele privind producția de energie pe gaz să fie eligibile a fi finanțate din fonduri europene. Energia pe gaz ne poate ajuta în tranziția spre o economie verde. Acest lucru este cu atât mai important pentru noi cu cât România are resurse mari de gaz. De asemenea, trebuie să se recunoască la nivel european rolul pe care energia nucleară îl joacă în atingerea obiectivelor climatice. Nu voi accepta ca rolul energiei nucleare să fie pus sub semnul întrebării și este foarte important să dăm un semnal de sprijin pentru a construi celelalte reactoare nucleare de la Cernavodă care să contribuie la necesarul de energie al României în perioada următoare.

Eu mă voi lupta la nivel european să oferim predictibilitate totală investițiilor în producția de energie pe gaz și de energie nucleară. Fiindcă investițiile majore în infrastructura energetică au nevoie de predictibilitate. Trebuie să spunem foarte clar acum industriei energetice că producția de energie pe gaz și de energie nucleară vor putea fi finanțate, că nu vor fi puse sub semnul întrebării.”