A patra ședință de Consiliu Județean cu alocări bugetare în care Mitică Buzatu și consilierii județeni ai PSD refuză amendamentele grupului consilierilor liberali referitoare la repartiția unor sume absolut necesare unor comune conduse de primari liberali.Atunci când Buzatu explică algoritmul alocărilor pe care numai domnia sa îl știe pentru că e strict legat de câte voturi primește PSD în comunitatea respectivă, consilierii PSD cu gândul la următorul mandat îl laudă și îi ridică osanale.

Unii dintre ei, îi mulțumesc președintelui pentru că a alocat niște sume unor comune pentru care s-a pus o vorba bună!
Nu înțelelegem dacă sunt alocări corecte …sau pe ochi frumoși dar sigur sunt pe numar de voturi PSD, că pare ca trebuiesc multe.
Altfel nu putem să ne explicăm cum sumele alocate tuturor primăriilor conduse de primari liberali(inclusiv municipiul Bârlad)
însumează fondurile alocate pînă acum comunelor Hoceni, Gagesti și Ciocani conduse de primari PSD.
Nu putem înțelege de ce comuna Tăcuta cu primar liberal nu a primit anul acesta nici un ban și astăzi a fost respins un amendament pentru suma de doar 88000 lei în condițiile în care sunt comune care au primit sute de mii de lei la fiecare alocare.
Nu înțelegem cum comuna Vetrișoaia cu primar liberal și cu multe proiecte care trebuie finalizate a primit anul acesta doar 100.000 lei în condițiile în care comuna Bălteni cu primar PSD a primit 657.000 lei.
Avem nenumărate exemple care arată modul părtinitor în care se fac alocările de fonduri la Consiliul Județean Vaslui într-o totală lipsă de transparență. Vom continua să depunem amendamente și să încercăm să obținem fonduri pentru cei pe care Mitică Buzatu îi măsoară doar prin prisma voturilor obținute de către PSD , care voturi, în comunitățile respective sunt puține la număr.
Grupul consilierilor județeni ai Partidului Național Liberal.

Sursa: https://www.facebook.com/pnljudetvaslui/