Se împlinesc 29 de ani de când Ion Iliescu a chemat minerii să înăbuşe prin violenţă protestele românilor care răspunseseră chemării partidelor istorice PNL şi PNȚ. Protestatarii sperau să blocheze accesul foştilor comuniști și securiști în conducerea statului.În FSN se adunaseră unii dintre cei mai toxici comunişti şi membrii ai fostei securităţi, maeştri ai propagandei şi diversiunii.

Protestatarii, care erau simpli civili dornici de libertate şi democraţie, au fost etichetaţi de propagandă ca legionari şi drogaţi, iar partidele istorice PNL şi PNȚ erau etichetate ca instrumente ale puterilor străine care doreau să destabilizeze ţara. Se spunea că în sediile partidelor noastre s-ar fi găsit armament, droguri şi maşini de tipărit bani. Celebra maşină de tipărit bani de la “Peneleu” era de fapt un copiator alb negru, second hand, primit ca donaţie de partidul proaspăt reînfiinţat.

În seara zilei de 13 iunie 3 garnituri de tren pline cu mineri au plecat spre Bucureşti, într-o reeditare a loviturii aplicată de către comunişti partidelor politice din opoziție cu prilejul grevei regale în 1947, când sute de studenți membri ai organizațiilor de tineret din PNȚ și PNL au fost bătuți în Piața Palatului de muncitori cu bâte aduși cu camioanele de PCR.

Oficial au fost 6 morţi şi peste 1000 de răniţi. Neoficial ne-a fost furată şansa la o democraţie curată, iar libertatea noastră de a decide a fost recapturată de comuniştii rebranduiţi ca “oameni noi”.

#SăNuUităm

Vizionați video clipul evenimentelor , accesând link-ul de mai jos:

https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/2404708066462809/