Comunicat de presă, primit de la domnul deputat Dănuţ Bica (Grupul parlamentar al PNL) Dănuţ Bica, deputat PNL, consideră că, în 26 mai 2019, România a trecut în primul rând în Europa.

Deputatul PNL de Argeş, Dănuţ Bica, afirmă că, în 26 mai 2019, românii din ţară şi din străinătate au scris una dintre cele mai importante pagini din istoria modernă României, iar consecinţele favorabile nu vor întârzia să apară:

,,În data de 26 mai 2019 românii din ţară şi din străinătate au scris una dintre cele mai importante pagini din istoria modernă a României. Jumătate din electoratul românesc a ieşit la vot, într-o mobilizare fără precedent. Peste 9 milioane de români au înfruntat un guvern care s-a străduit din răsputeri să le deturneze votul sau să-i împiedice să voteze şi au demonstrat că nici PSD, nici ALDE şi nici altcineva, nu va mai reuşi vreodată să abată România de la drumul său european, de la valorile şi principiile democratice.26 mai 2019 este ziua în care românii au ales calea europeană pentru ţara noastră şi au decis că pentru corupţi nu poate exista clemenţă. Aşadar, începând din 26 mai 2019, niciun politician nu mai are dreptul să propună amnistia sau graţierea pentru infracţiuni de corupţie şi niciunui guvern nu-i mai este permis să adopte ordonanţe de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi organizării judiciare, prin care să-i scape pe hoţi şi să-i umilească pe oamenii cinstiţi din România.Demersurile pe care Guvernul PSD-ALDE le-a făcut cu această ocazie pentru a împiedica votul românilor din ţară şi din diaspora nu pot fi trecute cu vederea. În data de 26 mai 2019, la fel ca la alegerile din anul 2014, sute de mii de cetăţeni români cu drept de vot stabiliţi temporar sau definitiv în afara frontierelor ţării nu au putut să-şi exercite dreptul de a vota stipulat de art. 36 din Constituţie. La sute de mii de români din ţară care lucrează în diverse instituţii publice li s-a cerut să nu voteze pentru referendum, altfel riscând să fie persecutaţi la locurile de muncă de către şefii lor care fac parte din PSD şi ALDE. Restricţionarea exercitării dreptului de vot reprezintă o faptă gravă, care se sancţionează inclusiv de către legea penală, şi care în niciun caz nu poate rămâne nepedepsită.”Deputatul PNL Dănuţ Bica reconfirmă angajamentele asumate de PNL şi susţine că rezultatele votului din 26 mai vor fi transpuse cât mai curând în legi:,,Partidul Naţional Liberal a câştigat aceste alegeri, iar responsabilitatea noastră a devenit uriaşă. Este şi motivul pentru care grupurile parlamentare ale PNL vor demara de urgenţă elaborarea şi depunerea proiectelor de legi necesare pentru a transpune în realitate voinţa românilor exprimată la referendum. De asemenea, tot PNL va face toate demersurile pentru ca proiectul legislativ propus de noi privind extinderea votului prin corespondenţă şi introducerea votului electronic, care va conduce la dispariţia cozilor de la secţiile de votare, să fie adoptat urgent de Camera Deputaţilor. Este datoria noastră, a liberalilor, să răspundem prin fapte la dorinţa covârşitoare exprimată prin vot de români.Doresc să transmit un mesaj de mulţumire tuturor cetăţenilor care au venit la vot şi au dat o lecţie usturătoare liderilor PSD şi ALDE. Sutele de mii de oameni care au aşteptat la cozi interminabile pentru a vota au demonstrat întregii Uniuni Europene că România este un stat puternic pro-european. Noi, românii, am arătat Europei că suntem cu adevărat încrezători în proiectul Uniunii Europene, că ştim şi înţelegem cât de importantă este Uniunea pentru vieţile noastre într-un moment în care cetăţeni din unele state fondatoare, precum Italia şi Franţa, par să fi uitat acest lucru.Partidul Naţional Liberal va trimite în Parlamentul European, ca urmare a votului românilor, zece profesionişti adevăraţi, care înţeleg şi respectă principiile şi valorile europene, care vor face performanţă la Bruxelles şi vor contribui la consolidarea proiectului european. Prin ei, Partidul Naţional Liberal va pune în practică toate angajamentele asumate în timpul campaniei electorale recent încheiate. Dar pentru a reuşi să construim o Românie cu adevărat modernă şi prosperă este absolut necesar ca în perioada următoare să mai atingem câteva obiective: realegerea Preşedintelui Klaus Werner Iohannis, extinderea la cât mai multe localităţi a administraţiei locale eficiente demonstrate de primarii liberali şi instalarea la cârma ţării a unui guvern liberal performant.”