Republica Moldova trebuie să țină aproape de statele membre UE pentru a obține finanțare și a face schimb de bune practici pentru prevenirea bolilor cronice. Mai multe detalii într-un interviu pe care l-am acordat revistei#PoliticiDeSănătate din Republica Moldova.

Interviu cu dr. Cristian Bușoi, Eurodeputat PNL, membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI) din Parlamentul European.

România este partener prioritar pentru Republica Moldova în ceea ce privește asistența pentru dezvoltare. Din acest punct de vedere, există un acord între aceste două țări pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale (semnat la Chişinău, la 21 februarie 2014). Cum ar mai putea fi dezvoltată relația România – Republica Moldova din punctul de vedere al domeniului Sănătății?

Republica Moldova ar putea beneficia de experiența României în dezvoltarea proiectelor de E-health: cardul de sănătate electronic, dosarul electronic, prescripția electronică. Introducerea acestor programe în circuitul din Sănătate ar reduce semnificativ frauda din sistem și ar permite o mai bună monitorizare a modului în care sunt tratați pacienții. Ministerul Sănătății ar primi mai ușor informații despre incidența anumitor diagnostice și tratamente și ar putea introduce anumite boli într-un program național de prevenire, spre exemplu, sau va putea merge către importatorul medicamentelor frecvent utilizate pentru un anumit tratament, pentru negocieri de volum și preț. Pe de altă parte, acest sistem electronic ajută cu adevărat pacientul; pentru că în momentul în care el se va prezenta la orice instituție sanitară din țară sau din străinătate, medicul va avea rapid informații despre istoricul său medical. Aceste informații sunt esențiale mai ales în Urgență. Între spitalele din Republica Moldova și România se pot dezvolta, de asemenea, parteneriate pentru schimb de bune practici, parteneriate pentru atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles și, nu în ultimul rând, parteneriate între Universitățile și Facultățile de Medicină dintre cele două țări.

România alocă anual Republicii Moldova 5.000 de burse de studiu în învăţământul pre-universitar, universitar şi post-universitar. Pe fondul acestor burse, România are anual mulți studenți la Medicină, însă puțini se întorc să profeseze acasă. Ce ar putea să facă Republica Moldova pentru a încuraja forța de muncă educată să se întoarcă în țară?

România are aceeași problemă, iar soluția este reforma și crearea unui sistem public mai atractiv. Salariile bune sunt esențiale, dar nu suficiente. Republica Moldova moștenește din perioada sovietică o infrastructură spitalicească mare. Din cauza modului haotic în care s-au făcut investițiile: fără coordonare, fără viziune, fără un plan pe termen mediu și lung, a ajuns să aibă foarte puține spitale capabile să ofere pacienților îngrijiri medicale complexe, de tip One Stop: investigații, diagnostic, tratament, recuperare. Un sondaj recent dezvăluie nemulțumirea pacienților și a medicilor față de condițiile din spitale, în special din spitalele raionale, unde nu există nici aparatură performantă și nici medici specialiști. Sunt spitale raionale unde medicii pensionari reprezintă aproape 50% din personal, iar la concursurile pentru ocuparea posturilor nu se prezintă nimeni. Pe medicii tineri nu îi mai atrag nici recentele stimulente oferite de stat și nici majorările salariale promise. Majoritatea spun că vor să plece din țară pentru că nu au șanse de dezvoltare, de perfecționare în actualul sistem sanitar. Nu au aparatură nouă, de ultimă generație, cu care să lucreze, nu are cine să îi instruiască, iar accesul în profesie nu se face nici transparent și nici pe meritocrație, în foarte multe cazuri. Pe de altă parte, spitalele mari nu sunt organizate ca centre universitare: centre de instruire pentru studenții Universităților de Medicină și pentru medicii rezidenți. Așadar, și Republica Moldova și România au nevoie de investiții asumate, curajoase și responsabile, în infrastructura de spital și în formarea personalului.

Una dintre coordonatele majore în relația România-Republica Moldova este dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Ce ar trebui să facă țara vecină pentru a demonstra implicarea în procesul de integrare în Uniunea Europeană, din punctul de vedere al Sănătății?

Sursa:http://www.politicidesanatate.ro/investind-in-preventie-investim-intr-un-viitor-sanatos/?fbclid=IwAR28cbrJNqTx06Uhvr7m9KTjfczN96k1JO1Ysk4E0xtt8a3NiGvh23_GT48