Rares Bogdan, europarlamentar #PNL: „Noi, românii, am dovedit pe 26 mai că suntem hotărâți să apărăm valorile statului de drept, dar așteptăm o dovadă clară a Parlamentului European că nu am fost mințiți. Am făcut investiții costisitoare, am securizat frontiera de est a Europei, suntem santinela civilizației europene și ni s-a promis clar aderarea la spațiul Schengen, dar am fost amăgiți. România îndeplinește din 2011 condițiile de aderare și cere ferm ceea ce i se cuvine.”

Aveți aici în limba română discursul susținut de mine astăzi în Parlamentul European.

AȘTEPTĂM DOVADA CĂ NU AM FOST MINȚIȚI

Am cerut instituțiilor europene să nu perpetueze nedreptatea făcută românilor – amânarea aderării la Spațiul Schengen, în ciuda tuturor promisiunilor. Vă ofer și transcrierea: „Excelențele voastre, noi, românii am dovedit, pe 26 mai, că suntem hotărâți să apărăm valorile statului de drept. Dar așteptăm o dovadă că nu am fost mințiți. Am făcut investiții costisitoare, am securizat frontiera de est, suntem santinela civilizației, ni s-a promis aderarea la Spațiul Schengen, dar am fost amăgiți. România îndeplinește din 2011 condițiile de aderare și cere ferm ceea ce i se cuvine. Eurosistemul nu-și permite creșterea sentimentelor eurosceptice în România. Țineți cont de asta! Populiștii români, care mimează valorile statului de drept, se folosesc de respingerea aderării la Schengen pentru a ataca Uniunea Europeană. Una spun aici, alta spun la București. Din fericire, intervențiile președintelui României și protestele societății civile au blocat atacul împotriva justiției. Domnul Klaus Iohannis va obține al doilea mandat și va continua să fie garanția că România nu va derapa. Cer președinției finlandeze, dar și doamnei Ursula von der Leyen, să se implice în rezolvarea acestei probleme. Nu perpetuați nedreptatea făcută poporului român! Românii au avut a 3-a prezență la vot la euroalegeri! România merită să fie în Schengen, este în interesul securității tuturor!”

Citiți declarația integrala aici: https://pnl.ro/go/0jIGEi