Partidul Național Liberal solicită premierului, Viorica Dăncilă, numirea unui ministru în fruntea Ministerului Educației Naționale. Este o rușine că al cincilea ministru PSD, în doar doi ani și jumătate de guvernare, nu este încă numit și este folosit ca interimar ministrul Breaz, cel care și-a demonstrat incompetența, cu vârf și îndesat, în grava problemă a finanțării instituțiilor de cultură.De asemenea, mai sunt trei săptămâni până la începerea anului școlar și Ministerul Educației Naționale și soarta elevilor din România, a profesorilor și părinților este grevată de câteva probleme majore și primul ministru trebuie să răspundă la aceste probleme și să prezinte soluțiile.

Atragem atenția că principala problemă, la începutul anului școlar, va fi lipsa manualelor școlare pentru elevii de clasa a VII-a. Aceeași generație care an de an, începând cu clasa pregătitoare, nu a avut manuale pe bănci, la început de an școlar.

După calculele noaste, este foarte posibil ca manualele pentru elevii de clasa a VII-a, să ajungă cel mai devreme la începutul lunii octombrie și vina este, exclusiv, a foștilor miniștrii ai Educației Naționale și de asemenea, direct, a primului ministru.

O să vă spunem exact de ce vina ține exclusiv de Ministerul Educației Naționale, pentru că, deși Ministerul a stabilit încă din noiembrie 2018, care sunt manualele ce trebuie publicate, ordinul de ministru a fost semnat abia în 5 februarie și licitația a început în martie.

Dacă vă amintiți, la acea perioadă am spus că licitația a început cu întârziere, mai mult decât atât, editorilor li s-au lăsat doar 5 săptămâni pentru conceperea științifică. Evaluarea de către Ministerul Educației Naționale trebuia realizată în 30 de zile pentru manualele concepute și din nefericire, această evaluare s-a prelungit cu 2 luni, iar răspunsurile la contestații s-au făcut și s-au primit exact în 30 de zile.

Așadar, pentru o parte din titlurile care acum au intrat în comandă, copiii vor primi pe bănci manualele, cel mai devreme la începutul lunii octombrie.

În același timp, înainte de începerea anului școlar, viitorul ministru al Educației trebuie să prezinte, clar, răspunsurile la problemele legate de punerea în pericol și compromiterea unor programe naționale, vitale pentru diminuarea ratei părăsirii timpuri a școlii, și mă refer la programul ‘Merg la școală’, care tocmai a fost anulat, cu cinism fiind anunțat de primul ministru că acest program a fost anulat la solicitarea părinților.

Ce părinți? Ce părinți, să ne spună exact premierul Dăncilă, au solicitat anularea programului ‘ Merg la școală’? Răspunsul vine, că avem nevoie de bani, un milliard de lei, bani care ar fi trebuit cheltuiți pentru rechizite, cărți, manuale și echipamente sportive.

De asemenea, programul Alimentație diversificată în școli. Programul pilot este compromis total pentru că autoritățile nu au avut timpul necesar să deruleze achizițiile publice, astfel încât începând cu 9 septembrie, în loc de corn și lapte, cei 50 000 de mii de copii selectați în programul pilot, să primească o masa diversificată iar programul national, ‘cornul și laptele’, deja consacrat, va consființi eșecul și lipsa efectului direct asupra alimentației și bunăstării copilului în școală.

De asemenea, mai sunt două programe naționale puse în pioneze de către PSD. Este cel legat de after-school, cu toate că există în programul de guvernare al PSD, extinderea la nivel national a programului after-school, acesta se derulează în continuare doar în unitățile administrative unde Consiliile Locale au găsit bani și au reușit să finanțeze cu resurse proprii, un program de școală după școal, astfel încât copii să poată să-și crească performanța la școală și să diminueze abandonul școlar.

Al doilea program este cel legat de transportul gratuit al elevilor. Prin OUG 51, OUG care a fost contestată la Curtea Constituțională, inclusiv de către Avocatul Poporului numit de către PSD, ca fiind neconstituțională, prin această OUG, transportul intrajudețean gratuit al copiilor este practic sabotat iar aceștia își vor desfășura transportul până la școală și înapoi în condiții de maximă nesiguranță. Ca să nu mai vorbim despre condiții financiare prohibitive care încalcă exact articolul constitutional de acces gratuit la educație pentru toți copiii din România.

Nu în ultimul rând, trebuie clarificată situația profesorilor necalificați care vor intra în școli. Să nu uităm că pentru elevii de până în clasa a VIII-a, cărora li s-au produs schimbări de manuale, profesorii nu au beneficiat de nicio calificare iar anul trecut, la catedră au fost 4500 de profesori necalificați, iar fondurile europene, așa cum spunea și domnul președinte, sunt în pericol. În momentul de față, pentru educația copiilor, din cei 329 de milioane de euro, programe pentru tineret, am aborbit doar 0,9 milioane. Din cei 5,43 de miliarde de euro alocați pentru cercetare și forță de muncă, am absorbit 0,87. Din cei 49 de miliarde de euro pentru infrastructura de transport în educație și în sănătate, am absorbit 12 miliarde.

Dacă este să tragem o linie, la început de an școlar, Guvernul Dăncilă a oferit ‘nimic’ pentru educația românească și mii de copii sunt aruncați la periferia societății sau sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a-și găsi un loc de muncă.

Al doilea subiect este legat de sesiunea extraordinară.

PNL a obţinut strângerea numărului de semnături, astfel încât în perioada 26-30 august să se desfăşoare o sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor. Noi am solicitat majorităţii parlamentare organizarea acestei sesiuni şi răspunsul a fost, evident, ‘nimic’, sau zero, aşa cum ne-au obişnuit. Ca atare, minimum 115 deputaţi, până în momentul de faţă, au semnat pentru o sesiune extraordinară, cu o ordine de zi care să clarifice câteva probleme acute, înaintea sesiunii ordinare, care va începe la 1 septembrie. Şi aici ne referim la respingerea unei legi privind amnistia şi graţierea, care este în momentul de faţă îngropată în Comisia juridică; ordonanţa 114, care a generat creşteri de taxe şi tarife pentru populaţie, fără precedent, blocând creditarea şi alungând investitori; ordonanţa 51, legată exact de transportul public pentru persoane, în special pentru elevii navetişti și nu în ultimul rând, aprobarea legii de abrogare a legii recursului compensatoriu, lege care a pus în libertate 19.000 de infractori periculoşi, care pun zi de zi în pericol siguranţa românilor.

Sursa: www.pnl.ro