Salut inițiativa colegilor din Parlament de a semna o scrisoare deschisă în atenția Ecaterinei Andronescu pentru recunoașterea ”Fenomenului Brăila”, implementarea programului ”Școala după Școală”, extinderea programului ”Masa la școală” și luarea măsurilor necesare pentru stoparea abandonului școlar!Le solicit colegilor din Parlament, preocupați de starea dezastruoasă a educației și lipsa șanselor pentru mii de copii din România, să se alăture celor trei proiecte ale PNL care vin să rezolve probleme ale școlii românești. Dacă Guvernul nu vede gravitatea situației, parlamentarii au obligația să constituie o colaborare în interesul elevilor.

Astfel, le solicit implicare în obținerea unei finanțări corecte la rectificarea bugetară și sprijin pe următoarele proiecte depuse de PNL și care se află în dezbatere parlamentară:

1. Generalizarea programului ”Școală după Școală” – prin care fiecare elev va primi un tichet în valoare de 400 de lei pentru a-și achita un program de tipul ”After-School”; http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect

2. Generalizarea unui program de alimentație sănătoasă în școli. Prin care elevii să poată beneficia de un pachet alimentar în valoare de 10 lei (masă caldă sau un pachet diversificat acolo unde nu există cantine/săli de mese); http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect

3. Stoparea ”Fenomenului Brăila”, prin care unii profesori le interzic elevilor cu rezultate slabe să se prezinte la evaluarea finală. Prin acest proiect de lege impunem o serie de evaluări ale școlilor în care nu se înscriu elevii la examenele de evaluare finală și un program de sprijin la învățare pentru elevii din ultimii doi ani terminali. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect

Solicit dezbateri serioase în regim de urgență și le cer vot clar pe cele trei proiecte!