↗️ Siegfried Muresan, purtător de cuvânt al #PPE şi europarlamentar #PNL: ⚠️ „PSD a eșuat lamentabil în toate încercările întreprinse la nivel european de a împiedica alegerea unui român în funcția de procuror-șef european.

Europa nu crede în #PSD şi #ALDE. De doi ani de zile, Europa vede cum românii vor dreptate şi justiţie, în timp ce Guvernul PSD-ALDE vrea slăbirea justiției.
↗️ Noi, europarlamentarii PNL, am spus mereu că majoritatea PSD-ALDE e un pericol pentru justiția din #România
↗️ Am prezentat Europei mereu situația din România în mod obiectiv, bazat pe fapte.
↗️Toți partenerii europeni cu care am discutat inteleg situația din România și sunt de partea românilor care o susțin pe Kovesi în lupta cu PSD care vrea acapararea justiției.
↗️ Dovada că #Europa face distincție clară între justiție și cei care vor să hărțuiască magistrații, este declaraţia Preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, membru al celei mai puternice familii europene, #PPE: “Parlamentul European își sprijină în continuare candidatul la funția de procuror-șef al Parchetului European.”