Raluca Turcan: ↗ Protestul profesorilor, care a debutat astăzi, demonstrează că nimic nu s-a schimbat în Educație de când doamna ministru Andronescu și-a câștigat renumele de „Abramburica”! Același haos, aceeași lipsă de viziune și de coerență caracterizează și astăzi politica PSD în domeniul educației, care abundă în propuneri trăsnite:

• Separarea copiilor cu dificultăți de învățare, transformată apoi, la nivel declarativ, într-o propunere de „organizare” a personalului, conform zicalei „nici usturoi nu a mâncat…”;
• Somația adresată școlilor de a transmite de urgență organigramele către Inspectorate, un preambul mascat al tăierilor de personal;
• Relocarea claselor profesionale la sat, deși problemele de infrastructură și de dotări din aceste zone sunt bine știute;
• Rostogolirea înainte și înapoi a proiectului privind reducerea orelor de sport la clasele mici;
• Organizarea de simulări pentru examene în fiecare an, pentru a „crește presiunea” asupra elevilor (îi vede oare doamna ministru atât de relaxați?!);
• Prelungirea cu Editura Didactică și Pedagogică a contractului pentru o parte din manuale, deși s-au identificat nenumărate greșeli;
• Compromiterea procesului de evaluare a școlilor doctorale, ceea ce scade drastic calitatea și credibilitatea studiilor doctorale în România.

↗ România are un plan de relansare prin educație, România Educată, la care au lucrat mii de specialiști, părinți, profesori. Un efort comun și coerent pe care, din păcate, actualul ministru nu îl înțelege. În loc de o dezbatere aplicată, onestă, pe probleme și soluții adecvate, Ecaterina Andronescu vine cu idei mâzgălite pe colțul mesei, pe care le retrage sau le modifică a doua zi.

❗ Educația nu trebuie să mai fie teren de joacă pentru miniștri incompetenți. Efectele sunt mult prea costisitoare pentru tinerele generații! Dacă mai are o urmă de preocupare pentru acest domeniu, PSD ar trebui să găsească urgent un înlocuitor mai competent pentru portofoliul Educației (în cazul în care există așa ceva în PSD-ul condus de Liviu Dragnea…).