Vicepreședintele PNL Constanța, George Niculescu: „Proiectele de hotărâre anulate de instanța de judecată confirmă ceea ce noi, cei din PNL, am atras atenția în ultimii trei ani, anume că Primăria Constanța a intrat într-o criză, atât privind administrarea orașului, cât și privind elaborarea proiectelor de hotărâre şi a regulamentelor. Acest lucru ne face să credem tot mai mult faptul că echipa primarului Constanței este depășită de situația prezentului.Nu vreau să amintesc incapacitatea de a atrage fonduri europene care ar ajuta la dezvoltarea atât de necesară a orașului nostru dar, dincolo de perspectivele noastre politice diferite, interesul cetățenilor și binele Constanței sunt puse la o grea încercare atunci când proiecte de hotărâre sunt anulate de instanță. Poate că această situație și mai ales palma primită de PSD Constanța în alegerile europarlamentare, îl vor face pe Făgădău să înțeleagă că este de bun augur și în interesul comunității să asculte și opinia opoziției. Poate măcar în al doisprezecelea ceas, va deschide și sertarul în care ține ascunse proiectele de hotărâre depuse de PNL. În același timp, mă gândesc la acei cetățeni care au plătit amenzi pentru parcare, pentru că, în cazul în care regulamentul este anulat definitiv de instanță, atunci ar fi de preferat să își primească banii înapoi, ceea ce va constitui încă o problema în plus pentru Primăria Constanței. Pe final, îi recomand domnului primar, cu respectul cuvenit, să lase pozele cu reprezentanții Băncii Mondiale şi să îşi petreacă mai mult timp în mijlocul cetățenilor din Constanţa,”

Sursa: https://www.ordinea.ro/fagadau-pus-la-colt-de-pnl-niculescu-in-recomand-primarului-sa-lase-pozele-cu-reprezentantii-bancii-mondiale/?