ℹ️ Premierul Ludovic Orban despre finalizarea proiectului de lege a bugetului de stat şi modalitatea prin care va fi adoptat:  ”Vom avea discuţii cu toţi partenerii politici şi vom decide care este cea mai bună soluţie în condiţiile în care noi putem să finalizăm proiectul legii bugetului de stat până, aproximativ, în jurul datei de 20 decembrie.În cazul în care există disponibilitate din partea formaţiunilor parlamentare de a avea o dezbatere normală, care să ne ofere o minimă garanţie că se finalizează cu vot până la 31 decembrie, vom merge pe calea dezbaterii parlamentare şi asta ne-am dori-o. Însă, dacă simţim că există un boicot, aşa cum am văzut ȋn declaraţiile unor lideri PSD, avem şi varianta angajării răspunderii Guvernului, care, în momentul de faţă, este pentru mine doar a doua opţiune.”

Luni, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că este pregătit să meargă în Parlament pentru ca bugetul să fie dezbătut în comisii.

Eu sunt pregătit să merg cu bugetul în Parlament, să-l dezbat în comisii, să argumentez fiecare linie de buget. Veţi vedea un alt gen de ministru. Am intrat în toate detaliile bugetului, ştiu fiecare capitol, pe ministere, şi sunt acolo pregătit să argumentez fiecare capitol. Deci, eu sunt pregătit să merg cu bugetul în Parlament şi să explic de ce această variantă de buget este cea mai bună pentru România. Eu mă pregătesc să fiu în Parlament la dezbaterile pe buget. Vineri (6 decembrie 2019, n.r.) am aprobat deja limitele pe fiecare minister. Termenul pe care mi l-am propus (pentru aducerea bugetului în Parlament, n.r.) este de 15-20 decembrie, în acea săptămână. Sper să pot să mă ţin în continuare de el, dar va fi înainte de sărbătorile de iarnă, cu siguranţă. Când am venit eu, bugetul era construit pe un Guvern cu 24 de ministere şi celelalte agenţii. A trebuit să schimbăm puţin lucrurile. Pe partea mea, liniile şi limitele pe ministere sunt date. Acum, ministerele trebuie să se încadreze în ceea ce am cerut eu”, a declarat ministrul Finanțelor.