“Aici nu este vorba de a nu mai permite unei persoane care s-a pensionat să mai poată lucra. Însă avem o situaţie, o anomalie. Avem multe persoane care s-au pensionat la 40 și ceva de ani din poliție sau alte structuri și care, după ce s-au pensionat și au dobândit niște pensii mari, cumulează venituri, ȋn continuare, câştigate tot în sectorul public.Nu e normal ca persoane care s-au pensionat atât de devreme să beneficieze de un venit, cumulat, câştigat tot din sectorul public.
Dacă vor să lucreze în privat nu avem niciun fel de problemă, chiar ȋncurajăm. Nici dacă vor să își continue activitatea ȋn sectorul public nu am avea o problemă, dar să aleagă între venitul dobândit din salariu şi pensia dobândită la 40-45 de ani.
La ora actuală s-a perpetuat acest sistem care, din punctul meu de vedere, nu este normal.”