ℹ️ Premierul Ludovic Orban a explicat că, pentru a crește prezența la alegerile parlamentare, în ordonanţa de urgenţă referitoare la alegerile anticipate a fost inclusă o prevedere prin care alegătorul îşi poate exercita dreptul la vot şi în altă circumscripţie electorală decât cea în care îşi are domiciliul.Ludovic Orban: ”Prin această ordonanță de urgență am extins și la alegerile parlamentare condiţiile de vot pentru diaspora care au existat pentru alegerea preşedintelui, și anume votul va avea loc pe parcursul a trei zile. Am crescut reprezentarea diasporei în Parlamentul României dublând numărul de parlamentari care sunt aleşi în diaspora.
Sigur că există o discuție referitoare la prevederea prin care am permis exercitarea dreptului de vot și în altă circumscripție electorală decât circumscripția electorală unde are domiciliul votantul. Acest lucru l-am făcut ca să creștem prezența la vot, ca să asigurăm o garanție suplimentară a exercitării dreptului de vot.
Sunt situații foarte clare, studenți care nu sunt în județ, sunt la o facultate în alt județ și care se pot afla în sesiune și dreptul lor de vot este restricționat în cazul în care sunt obligați să voteze doar în județul în care au domiciliul.
Am dorit acordarea dreptului de vot și unor persoane care se află în situații în care le este foarte dificil dacă nu aproape imposibil să își exercite dreptul de vot. ”

ℹ️ La alegerile europarlamentare din 2019 au votat pe liste suplimentare (adică în altă localitate decât cea de domiciliu) 1,5 milioane de români. La prezidențiale 2019, la primul tur au votat în altă localitate decât cea de domiciliu 1,7 milioane de români, în vreme ce la turul al doilea – 2 milioane de români.
ℹ️ Este imposibil votul multiplu/turismul electoral! Și la alegerile parlamentare va fi folosit Sistemul electronic de prevenire a votului multiplu, pus la punct de AEP și STS, folosit atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele prezidențiale.