PNL București a strâns cel mai mare număr de semnături din țară. Cine zice că la București e înțelegere cu PSD, e ori prost, ori rău intenționat.

PNL are de trecut un examen foarte important în 26 mai și sunt onorat să fiu pe lista PNL. 
Dincolo de orice discuție despre cât de obiective au fost sau nu criteriile de stabilire a locurilor pe lista, sunt mobilizat și îmi fac datoria în campanie, așa cum am muncit în toate campaniile pentru PNL. Ca europarlamentar, am avut o activitate susținută în ultimii 5 ani, mai ales în domeniul sănătății, cu rezultate concrete.

Țin să lămuresc însă câteva lucruri pentru a pune punct manipulărilor:

PNL București a strâns peste 140.000 semnături, cel mai mare număr dintre toate filialele PNL (ca număr absolut, nu ca procent) și cel mai mare număr de semnături strâns vreodată de PNL, în București. Mulțumesc pentru aceasta tuturor bucureștenilor care au semnat lista PNL pentru Parlamentul European și colegilor din PNL București.

Tot în București, PNL are o expunere foarte bună: 161 de fețe, 25 de prisme, 20 de cuburi / corturi , 37 de TV screen-uri și 7 mesh-uri. Organizația București a avut rolul de a stabili locațiile și de a facilita decorarea unor locații, dar contractarea, conținutul și calendarul afișajului din perioada de precampanie sunt decizii luate strict de conducerea centrală.

Scorul PNL la București este dat de împărțirea voturilor anti-PSD între PNL și alianța USR-Cioloș. Pentru domnul Cioloș și PNL București și eu am făcut campanie în 2016, când nu eram considerat USL-ist.

Ideea lansata „pe surse” ca eu și PNL București nu ne-am fi opus administrației PSD-Firea este o mare măgărie, care face rău PNL și duce la pierderi de voturi pentru PNL, în București.

M-am opus, cu argumente, administrației PSD-Firea imediat după alegerile locale, când nu mai avea nimeni chef de opoziție și bătea vântul prin birouri și am pus în stare de funcționare o organizație demobilizată după alegerile locale și parlamentare.

Am sancționat toate prostiile pe care le făcea dna Firea, până când m-a dat în judecată pentru defăimare, și am susținut, cu nenumărate argumente, suspendarea primarului PSD. Toate acestea sunt fapte, nu sunt vorbe, ca cele care se aruncă acum pe piață, doar ca PNL să mai piardă niște voturi.

Ideea ca eu sau PNL București avem o răspundere pentru acțiunile politice aiurite din 2016, și nu numai, care au spart votul liberal în București, este de asemenea, o minciună.

Nu caut conflicte și nu vreau să creez discuții inutile în PNL.

PNL trebuie să se concentreze pe campanie și cu toții trebuie să punem umărul la treabă.

Sunt de 22 de ani în PNL. În tot timpul acesta, am învățat să nu atac PNL și să nu stârnesc scandaluri publice, care să facă rău PNL.

Dar, în fața acuzațiilor mincinoase și a denigrărilor nu mai tac.

Sursa:
https://www.facebook.com/cristi.busoi/