Pavel Popescu, Președinte PNL Sector 4: „Dragilor, începând de luni, am preluat conducerea filialei PNL sector 4. Sunt legat sufletește de acest sector care, prin evenimentul de la #Colectiv, m-a determinat să revin în țară pentru a lupta cu toată energia mea pentru o politică și o administrație facută doar în slujba cetățeanului. Telefonul meu este: 0757 789 955. Vă invit pe toți cei din Sectorul 4 care doriți să vă alăturați acestui proiect cât și noii mele echipe să mă contactați în mod direct, aici sau la telefon. Vă aștept zilnic, la sediul din Ienăchiță Văcărescu 20.Două alte precizări:

1) Pe plan politic, voi duce o luptă fără compromisuri împotriva PSD dar şi o mână întinsă forțelor anti-PSD. Sper ca mâinii mele întinse să i se răspundă cu aceeaşi monedă. Concret, chem colegii din USR şi PMP la o colaborare strânsă în Consiliul Local începând de astăzi.

2) Pe plan administrativ: voi sprijini echipa de consilieri în munca lor în folosul dumneavoastră. Începem printr-o evaluare a activității, publicarea acesteia şi măsuri pentru ameliorare. Nu uităm nici de curățenia în filială printre toți cei care servesc sau au servit altor interese decât cele ale cetățenilor.”