Medicul se află în aceste zile în Franța, iar astăzi a susținut un curs în fața membrilor Academiei, cu tema „Chirurgia cardiacă și vasculară în era procedurilor minim invazive”. Academia Națională de Chirurgie din Franța este continuatoarea Academiei Regale de Chirurgie, fondată în 1731, de către Georges Mareschal, primul chirurg al lui Louis XV, și de către François La Peyronie, succesorul lui Mareschal.Dr. Costache este primul român cu specializarea chirurgie cardiovasculară și toracică primit în această instituție de prestigiu, iar decizia de acceptare a sa a fost luată în urmă cu un an.

„Pentru mine această numire – membru al Academiei de Naționale de Chirurgie din Franța – este încununarea unei munci de o viață, începută încă din timpul rezidențiatului și care a însemnat mii de pacienți operați, mii de ore de muncă, mii de oameni salvați”, a declarat Victor Costache.

Victor Costache este autorul unor premiere chirurgicale la nivel național, european și chiar internaționale; colaborează cu prestigioși chirurgi din întreaga lume, iar intervențiile pe care le-a realizat la Sibiu, în anii trecuți, au fost multe în premieră.

Sursa: https://magnanews.ro/2020/02/ministrul-sanatatii-victor-costache-a-devenit-membru-al-academiei-nationale-franceze-de-chirurgie/?