Aproximativ 11.000 de deţinuţi au fost eliberaţi de la începutul anului până la sfârşitul lunii octombrie, dintre care peste 9.000 în baza Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, iar peste 8.800 de persoane au ajuns în detenţie, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
“În perioada 1.01.2018-31.10.2018, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost depuse un număr de 8.822 de persoane. În aceeaşi perioadă, din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate 11.033 de persoane, 9.039 dintre acestea beneficiind de prevederile Legii 169/2017: 1.374 ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, 7.665 prin admiterea de către instanţele de judecată competente a liberării condiţionate”, a precizat ANP potrivit Agerpres.

In urmatoarele cinci zile, aproximativ 400 de detinuti vor fi eliberati din inchisori, ca urmare a intrarii in vigoare incepand de azi a legii recursului compensatoriu, a declarat pentru HotNews.ro Sorin Dumitrascu, fost director al ANP, in prezent expert in penitenciare in programe europene. Dumitrascu atrage atentia atentia ca numarul se va tripla, dar ca spre sfarsitul anului cei mai multi se vor intoarce iar in maxim trei ani efectele acestor masuri vor fi practic anulate. Fostul director ANP sustine ca in prezent nu este clar daca zilele castig se scad din zilele considerate ca efectuate sau se asimileaza acestora si ca pentru a lamuri aceasta problema va fi nevoie de o decizie de interpretare a Inaltei Curti.

  • Context: Miercuri seara a aparut in Monitorul Oficial ordinul ministrului justitiei, Tudorel Toader, pentru aprobarea normelor minime obligatorii privind conditiilie de cazare a persoanelor private de libertate. Publicarea ordinului face practic posibila intrarea in vigoare a legii 169/ 2017 privind recursul compensatoriu, care prevede in esenta ca la 30 de zile executate in penitenciar in conditii necorespunzatoare, sase zile se considera efectiv executate. Legea a intrat in vigoare inca de acum trei luni, insa in absenta ordinului ministrului care a stabilit normele minime obligatorii nu a putut fi aplicata.

Surse: https://adevarul.ro/news/eveniment/peste-9000-detinuti-fost-eliberati-ultimele-10-luni-baza-recursului-compensatoriu-1_5beff66adf52022f758cabac/index.html

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22063323-cati-detinuti-ies-incepand-azi-din-inchisori-probleme-majore-ridica-legea-recursului-compenstoriu-care-acorda-6-zile-castig-30-executate-conditii-necorespunzatoare.htm