📖 Ziua internațională a educației se sărbătorește în fiecare an, fiind un prilej de a evidenția rolul central pe care educația îl are în construirea unei societăți democratice, întemeiate pe cunoaștere și competențe.  Decizia privind declararea zilei de 24 ianuarie ca Ziua internațională a educației, adoptată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 3 decembrie 2018, reprezintă recunoașterea rolului important pe care educația îl are în menținerea păcii și construirea unei lumi moderne. Iar acestea se realizează prin dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității umane și prin pregătirea tinerei generații pentru a putea face față competiției în activitatea productivă.

Îmi doresc ca fiecare cetățean să aibă acces la un sistem educațional care să se bazeze pe calitate, eficiență, echitate și relevanță pentru piața forței de muncă.

🇷🇴 Unirea Principatelor Române de la 1859, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, realizată prin voința poporului român, este un bun prilej de reflecție asupra rolului pe care educația îl are în formarea și consolidarea unui popor, în fundamentarea valorilor sale, în cultivarea elementelor sale unificatoare.

Urmările Unirii au fost uriașe. Aceasta, practic, a marcat începutul unei epoci de realizări profunde în toate domeniile, care au deschis calea modernizării şi dezvoltării României şi care au creat condițiile obținerii Independenței (1877) şi realizării Marii Uniri (1918).

↗️ La mulți ani, elevi, studenți și profesori! La mulți ani, România!!!”