Raluca Turcan îi critică dur pe cei din PSD și anunță măsurile pe care PNL le-ar aplica pentru a corecta inechitățile din sistem, acum, după ce președintele și-a dat acordul în ceea ce privește mult așteptata lege.„Când au vorbit de pensii majorate, PSD-ALDE nu s-au gândit niciun moment la pensionari, ci la voturi!

Acesta este adevărul! Au făcut atât de mult tam-tam cu noua lege a pensiilor încât, acum, după ce a fost promulgată, s-au trezit că nu au un soft de recalculare și nici personal suficient.

Au tras de timp cât de mult au putut, au introdus articole neconstituționale, nu s-au prezentat la votul legii în Senat pentru a se răzbuna pe fostul Ministru al Muncii, au menținut privilegii doar pentru pensionarii de lux, au intenționat să taie dreptul la pensie pentru aproape 2 milioane de pensionari și să desființeze, practic, pensia de invaliditate. #PNL a corectat aceste nereguli.

În acest moment, Ministrul Muncii transmite tot mai multe semnale că pensiile nu vor fi majorate nici în luna septembrie. Românii trebuie să știe că PSD-ALDE au tăiat în ultimii 2 ani din pensii de două ori, prin faptul că au întârziat majorarea punctului de pensie cu 6 luni în 2018 şi cu 9 luni în 2019.

PNL susține venituri decente pentru fiecare pensionar prin:

– Majorarea, de la 1 ianuarie al fiecărui an, cu 100% rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut;

– Creșterea transferurilor la Pilonul 2 până la 6%;

– Eliminarea tuturor inechităților create între pensionari cu aceeași vechime, pe aceleași funcții;

– Eliminarea pensiilor speciale pentru alte categorii decât pentru militari și magistrați”.

Sursa: https://www.capital.ro/pensionarii-in-alerta-pensiile-a-milioane-de-romani-in-pericol.html