La aproape 1 an de la mitingul Diasporei din 10 august, românii nu au aflat cine sunt cei responsabili pentru reprimarea protestului pașnic și gazarea unor cetățeni nevinovați, se arata intr-un comunicat de presa al Presedintelui PNL, dl. Ludovic Orban.Declinarea dosarului 10 august de către Parchetul General și transmiterea sa către DIICOT riscă să ne aducă în situația în care acest dosar va avea soarta dosarului Mineriadei și al Revoluției. Este îngrijorător faptul că, până în acest moment, nu a fost finalizat rechizitoriul și nu există nici un responsabil politic pentru gazarea a sute de români care au manifestat pașnic. Mai mult, coordonatori ai jandarmilor direct implicați în protestul de pe 10 august fie au fost menținuți în aceleași poziții de răspundere, fie au fost promovați.

Întregul parcurs al dosarului 10 august indică faptul că avem de-a face cu o mușamalizare a faptelor și că aflarea adevărului este tergiversată. Dosarul privind protestul Diasporei trebuie finalizat și trimis în judecată pentru că românii trebuie să afle adevărul și vinovații trebuie trimiși în fața instanțelor de judecată.

Reamintesc faptul că, sub atenta supraveghere a lui Liviu Dragnea, atât ministrul de Interne, Carmen Dan, premierul Viorica Dăncilă, precum și cei implicați direct în reprimarea protestului de pe 10 august s-au încurcat în declarații contradictorii și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a împiedica aflarea adevărului.

Partidul Național Liberal a solicitat în repetate rânduri demisia tuturor celor vizați de dosarul 10 august, mai ales  pentru a nu exista suspiciunea privind existența unor presiuni politice pentru mușamalizarea unui caz demn de Coreea de Nord. Pentru PNL, dreptul de liberă exprimare este sfânt, iar reprimarea cu brutalitate a unei manifestații pașnice și încălcarea gravă a legii de către forțele de ordine nu trebuie să scape nepedepsite.

În mod cert, la 10 august a existat un ordin politic executat orbește de conducătorii Jandarmeriei și care a făcut ca sute de cetățeni nevinovați să fie supuși unui tratament agresiv din partea forțelor de ordine, bătuți, gazați fără niciun motiv, cu excepția fricii de cetățeni a lui Liviu Dragnea și a ministrului de Interne încă în funcție, Carmen Dan