Ludovic Orban: „Astăzi, când Ambasada Franței a organizat evenimentul de aniversare a Zilei Naționale a Franței, România a primit un „cadou” de la francezi. Contracandidatul Laurei Codruța Kovesi, Jean- Francois Bohnert, care fusese preferat de Consiliu, a fost numit procuror șef al Parchetului Național Financiar din Franța și sunt informații că s-a retras din competiție.
În consecință, din 3 candidați, au ramas doi, iar avantajul decisiv al candidatului român denotă din faptul că este candidatul Parlamentului European.

Drept urmare, Consiliul Uniunii Europene nu are altceva de făcut decât să accepte candidatul votat de Parlament, ceea ce ar trebui să fie o simplă formalitate pentru că în Regulament șeful Parchetului European este hotărât de Consiliu și de Parlament, iar Consiliul a clasat-o pe Laura Codruța Kovesi pe locul 2 după candidatul francez, care s-a retras, deci acum candidatul român este pe primul loc și în preferințele Consiliului.

Pesediști, vă gândiți cumva la seppuku ?

P.S. Cât de plină de venin poate să fie Vasilica Viorica Dăncilă și, mai ales, cât de lipsită de luciditate și de fler, încât să declare chiar astăzi că guvernul pe care îl conduce nu susține candidatul român, declarație făcută chiar la Ambasada Franței ?”