Gabriel Dumitrașcu. Astăzi a avut loc dezbaterea inițiată de conducerea primăriei Capitalei, la care au participat partidele politice reprezentante în Consiliul General, precum și experți. Am discutat despre problemele RADET, precum și despre soluții privind sistemul de termoficare din București.

Doamna Firea a venit cu propunerea de a valida hotărârea anulată de Curtea de Apel București. Nu am dorit să mergem în aceeași logică. De aceea, am propus o alternativă, corectă și care să îndeplinească toate cerințele legale.

Am propus înființarea unei companii, care să respecte legea precum și principiile de guvernare corporatiste. Aceasta se va numi Termoenergetica și va trebui votată în Consiliul General cu votul a două treimi din numărul de consilieri. Am făcut această propunere, ținând cont de faptul că în 27 februarie este mai mult decât probabil să avem o hotărâre de instanță prin care RADET să intre în faliment, iar Bucureștiul trebuie să lucreze de acum la o alternativă, pentru ca un eventual colaps total să nu ne prindă descoperiți.

Am venit cu o soluție care să preîntâmpine instabilitatea și colapsul sistemului și să ofere o deschidere sănătoasă spre modernizare și eficientizare.
TERMOENERGETICA trebuie să funcționeze legal, să aibă o activitate transparentă și eficientă, cu un management performant și depolitizat, care să poată prelua atribuțiile actualei regii muribunde și a companiei înființate ilegal!

Am lucrat împreună cu executivul primăriei, cu specialiștii, la proiectul de Hotărâre și sper ca în următoarea ședință acesta să intre pe ordinea de zi. Partidele politice reprezentate în Consiliul General au susținut azi propunerea de a înființa această companie și sper că vor susține proiectul PNL și prin votul lor, la ședința de Consiliu.

Astăzi, putere și opoziție, am făcut un pas înainte pentru prevenirea aprofundării crizei. Cu toții, am lăsat deoparte polemicile politice și am pus umărul pentru găsirea celei mai bune soluții.

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/pnl-vine-cu-o-solu-ie-alternativa-la-problema-radet_1327165.html?fbclid=IwAR2KyzRdIEcQ-TfOSIIiPWOFgoOkfWgfgs2sl3i5UtvFboz5_7zR1tGsfNA