Ieri, a avut loc Comitetul de Coordonare Județean al #PNL Galaţi, în prezența a aproximativ 400 de delegați. Împreună, am analizat obiectiv rezultatul alegerilor europarlamentare, am discutat minusurile și plusurile, dar, cel mai important, am stabilit direcția de acțiune pentru următoarele campanii.De asemenea, a fost ales membru în Biroul Politic Județean, președintele PNL Gohor, Porumb Emanoil. Îi urăm mult succes și bun venit în echipa județeană!

Rezultatele obținute de PNL în județul Galați la alegerile europarlamentare au depășit toate pronosticurile și așteptările, în ciuda faptului că unii vor să ne discrediteze. Împreună, am dovedit că suntem o echipă puternică și putem să batem PSD-ul în propriul lor fier.

La alegerile europarlamentare, Partidul Național Liberal, în județul Galați, a ieșit învingător în 11 localități cu primari pesediști, aspect care ne întărește convingerea că suntem în creștere, că prezentăm încredere în ochii gălățenilor și că suntem cea mai viabilă alternativă pentru județul Galați.

Prin muncă, implicare și perseverență am reușit să punem România în primul rând! Cu aceleași principii pornim la luptă în următoarele campanii!
#PNLGalaţi #Româniaînprimulrând