Iată discursul meu de astăzi, din plenul Parlamentului european, cu prilejul prezentării Programului primei Președinții române la Consiliului #UE

Home/Comunicate, In sprijinul membrilor, OPV3, OPV3 Bucuresti, PNL/Iată discursul meu de astăzi, din plenul Parlamentului european, cu prilejul prezentării Programului primei Președinții române la Consiliului #UE

Iată discursul meu de astăzi, din plenul Parlamentului european, cu prilejul prezentării Programului primei Președinții române la Consiliului #UE

Siegfried Muresan, purtător de cuvânt al #PPE și europarlamentar #PNL:   ↗️ Iată discursul meu de astăzi, din plenul Parlamentului european, cu prilejul prezentării Programului primei Președinții române la Consiliului #UE:

„Stimată doamnă prim-ministru, stimați colegi,
Preluarea pentru prima dată a Președinției Consiliului Uniunii Europene este un moment istoric pentru țara noastră și, vreau să spun foarte clar, această președinție aparține în primul rând poporului român. Și vreau să spun la fel de clar: poporul român este pregătit pentru această primă președinție a Uniunii Europene.

Vedem cum, de doi ani de zile, în România oamenii se manifestă, chiar public, în stradă, în apărarea valorilor europene, pentru apărarea statului de drept, a unei justiții independente și o fac cu drapelul Uniunii Europene în mână.

Dar, pe lângă faptul că Președinția Uniunii Europene este o onoare, ea este și o responsabilitate. Iar Guvernul dumneavoastră, doamnă prim-ministru, va avea responsabilitatea de a gestiona câteva mari teme europene: în primul rând, bugetul Uniunii Europene pentru următorii 7 ani. Trebuie să oferim beneficiarilor de fonduri europene cât mai rapid certitudine cu privire la sumele de bani și condițiile în care fondurile europene vor fi primite. Brexit: va trebui să gestionăm situația ca urmare a votului în această seară și va trebui să oferim milioanelor de cetățeni europeni aflați în Marea Britanie certitudine cu privire la propriul viitor și, în al treilea rând, România are oportunitatea de a pune situația din Vecinătatea estică a Uniunii Europene pe agenda UE.
Dar, înainte de toate, aveți obligația de a respecta valori europene, asta așteaptă Uniunea Europeană și asta așteaptă poporul român, vă mulțumesc.”

2019-05-23T00:22:14+03:00January 15th, 2019|Categories: Comunicate, In sprijinul membrilor, OPV3, OPV3 Bucuresti, PNL|