Guvernul Orban îşi asumă joi răspunderea în Parlament pe Legile Justiţie, abrogarea Ordonanței de Urgență 51 privind transportul interjudețean şi pe Legea plafoanelor bugetare. Parlamentarii au termen până la ora 10:00 pentru a depune amendamente, ce vor fi analizate şi eventual însuşite într-o şedinţă a Guvernului programată la acea oră. La 12:00, va avea loc ședința Camerelor reunite, în care premierul Ludovic Orban va prezenta cele trei proiecte.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că este posibil să scoată din pachetul de legi pe care-şi va asuma răspunderea prevederile privind prorogarea unor termene în justiţie, dar o decizie va fi luată în şedinţa de Guvern de joi: „E posibil să nu mă includem în proiectul care vizează legile justiţiei decât acea prorogare de termen care vizează creşterea vechimii de la 2 ani la patru ani de zile. Este posibil, în schimb, să primim unele amendamente care pot să ducă la abrogare şi atunci vom discuta sau prorogarea termenului pentru o perioadă mai lungă. Nu pot să anticipez care vor fi amendamentele care vor fi depuse de parlamentari”.

Anunţul domniei sale  a venit după ce senatorii au votat, miercuri, în unanimitate, prorogarea termenului de intrare in vigoare a pensionarii anticipate a magistratilor, până la 1 ianuarie 2022, și amânarea trecerii la completurile de trei judecători, la instanţele de apel.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a fost votată. Dacă Guvernul nu a fost demis, programul se consideră adoptat, iar aplicarea devine obligatorie pentru Guvern.