Pe Gabriel Dumitrascu l-am cunoscut când mi-am prezentat intenția de a mă înscrie în cursa pentru desemnarea candidatului PNL pentru funcția de primar al Sectorului 3. La fel ca și mine, Gabriel Dumitrașcu s-a aflat la acel start, dar cu intenția de a participa la cursa pentru desemnarea candidatului PNL pentru funcția de primar general al Capitalei, alături de alți patru valoroși colegi de partid. De la început mi-a lăsat impresia unui om care știe bine ce spune. Și ce spune, spune bine.Ne-a vorbit atunci despre proiectele sale bine documentate, scrise deja, proiecte cu care poate schimba fața schimonosită a Bucureștiului. Când vorbește despre ”predictibilitatea politicilor de stimulare a tranzacţiilor pe pieţele centralizate” şi despre ”bancabilitatea proiectelor energetice” Gabriel Dumitrașcu îi pierde pe mulți, chiar dacă îi câștigă cu asta pe specialiști. Dar când la 6 dimineața, iarna, pe ger năpraznic, când zorii zilei încă nu s-au ivit, Gabriel Dumitrașcu se află pe străzile Capitalei, semnalând de la fața locului gravele deficiențe ale RADET, vorbind pe înțelesul lor oamenilor cărora le clănțăne dinții lângă caloriferele reci, atunci dovedește că, pe lângă faptul că e tobă de carte, este și un om de acțiune, un om care știe să strângă rândurile în jurul său pentru a face treabă. Iar asta a arătat-o în nenumărate rânduri. Gabriel Dumitrașcu este un profesionist rasat, biografia sa arătând în prezent ca un adevărat compendiu de înalte funcții de top-management, motiv pentru care nu vom stărui să le enumerăm aici. Și nici asupra domeniului finanțării unor societăți românești prin intermediul piaței străine de capital nu ne vom apleca, deși este un domeniu pentru care Gabriel Dumitrașcu a fost numit cu ceva timp în urmă ”omul anului”. Spunem însă că nu putem vorbi despre ceea ce numim generic energia României făcând abstacție de numele său. De aceea, atunci când Gabriel Dumitrașcu spune că are soluții pentru ca agentul termic să nu mai ajungă în pământ ci să încălzească ieftin apartamentele bucureștenilor trebuie să-l credem. Trebuie să fim convinși că poate! Iar acesta este doar unul dintre multele motive pentru care Gabriel Dumitrașcu poate fi un bun primar general, un primar care să vină cu #SoluțiiLiberale. Personal mă bucur că avem mai multe variante de #OameniBuniDinPNL care pot conduce administrația Capitalei. Bucureștenii au mari așteptări de la noi. Iar #NoiPutem!

Sursa: facebook Inocentiu Voinea