Dăncilă vrea să modifice legea administrației locale pentru a o scăpa pe Gabriela Firea de dosare penale. Cine și-a imaginat că plecarea mustăciosului din Gratia după gratii aduce și schimbări de maniere în PSD, a greșit.Între ședința de la prânz a Biroului Permanent Naţional al PSD și CEX-ul de seară a avut loc o târguială în toată regula în care Viorica Dăncilă a tranzacționat complicitatea Gabrielei Firea.  cu prejudiciu, datorită funcționării companiilor municipale declarate ilegale și în fața unui faliment financiar al municipalității, Gabriela Firea a condiționat sprijinul pentru Dăncilă de găsirea unor soluții pentru cele două probleme.

Dăncilă a promis că adoptă codul administrativ prin ordonanță de urgență și include o prevedere prin care hotărârile consiliilor locale vizând patrimoniul, deci și înființarea companiilor municipale, să fie adoptate cu majoritate simplă și nu cu 2/3 din voturi, ca până acum.
Viorica Dăncilă a promis, de asemenea, că va crea cadrul legal care să deroge de la Legea finanțelor publice locale pentru ca autoritățile administrației publice locale să poată accesa împrumuturi și pentru achitarea subvențiilor restante pentru energia termică furnizată populației

La fel ca Dragnea, care cerea schimbarea legilor justiției în folos personal și Gabriela Firea vrea schimbarea legilor pentru a-și acoperi faptele.

Simt că nu și-au învățat lecția în 26 mai.
Le mai dăm lecții până le intră în cap!

Sursa: https://www.facebook.com/Gabriel.Dumitrascu.Oficial/