Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al #PNL:  “❗️Este ireal modul în care Guvernul PSD-ALDE înțelege să îndrepte România, cu viteză, spre marginea prăpastiei economice, în pofida tuturor semnalelor de îngrijorare venite din partea experților și a organismelor internaționale de profil.❗️Bugetul de stat promovat de Guvern în ședința de astăzi este un act de falsificare a principiilor economice elementare, o sfidare a principalelor obiective pe care trebuie să le aibă orice guvernare: stabilitate și dezvoltare.

❗️Tocmai prin obtuzitatea de care a dat dovadă Guvernul PSD-ALDE în creionarea bugetului, actorii din economie își pun mari semne de întrebare dacă să mai riște investiții în România.

❗️Investițiile promise de Guvern, la nivelul de 4,8% din PIB, nu sunt altceva decât o minciună fără margini, adică proiectarea unor cheltuieli fictive și un tertip pentru acoperirea unor găuri generate de incapacitatea de a realiza venituri la bugetul de stat. De altfel, PSD-ALDE aplică aceeași rețetă de falsificare ca și în 2017, când a prevăzut investiții de 4,6% și a realizat 3,1% și 2018, când a prevăzut 4,1% și a realizat 3,6%. Toate acestea, în condițiile în care până și în perioada crizei economice investițiile realizate au depășit 6% din PIB.

❗️Este cu totul inadmisibil ca, după ce în 2018 Guvernul a construit bugetul de stat pe o creștere economică de 6,1% și în realitate a fost doar 4%, în acest an să realizeze bugetul de stat pe o creștere de 5,5%, în condițiile în care Comisia Europeană estimează doar 3,6%.

❗️Același decalaj abrupt față de realitate este și în ceea ce privește inflația, care a ajuns în 2018 de la 3,7% prognozat la 4.63% în realitate, pentru ca acum Guvernul PSD-ALDE să o estimeze în acest an la 2,8%.

❗️Bugetul României pentru 2019 este un buget de stat construit de niște infractori prinși la furat care au negociat ca hoții cu rezultate zero pentru cei păcăliți de alocările bugetare făcute de PSD și ALDE. Bugetul pentru 2019 este același buget realizat la vestita întâlnire „cu cifrele pe masă” a unor infractori care conduc Guvernul României. Cuplul Dragnea – Vâlcov continuă să joace alba-neagra cu banii românilor.

❗️Din declarațiile ministrului Teodorovici după adoptarea proiectului de buget, concluziile sunt clare. Indicatorii economici pe care a fost construit bugetul sunt aceiași, lipsiți de orice legătură cu realitatea economică românească și cu contextul economic european. Nu există bani pentru acoperirea cheltuielilor publice și pun în cârca primarilor o sumă imposibil de susținut din fonduri proprii, peste 6,3 miliarde de lei, pentru asistența socială a persoanelor cu handicap și pentru protecția copilului.

❗️Săraca Viorica Dăncilă continuă să repete că este cea mai mare sumă alocată pentru administrațiile locale, arătând că nu înțelege nimic din ceea ce citește, în timp ce analiza PNL demonstrează foarte clar că în bugetul din 2019 avem cea mai mică alocare bugetară în PIB pentru autoritățile locale de când este PSD la guvernare, din 2012 până astăzi, respectiv 7,5% din PIB.

❗️Guvernarea PSD-ALDE fură banii românilor pentru dezvoltarea comunităților lor locale. Dragnea și Tăriceanu blochează proiectele de investiții de care au nevoie românii în localitățile lor și forțează creșterea taxelor și impozitelor locale cu mâna primarilor pentru a acoperi găurile bugetare provocate de populismul economic dement pe care l-au promovat în ultimii ani.

Partidul Național Liberal va înainta în Parlament o serie de amendamente față de proiectul de buget în încercarea de a corecta pe cât posibil gravele carențe ale acestuia:

↗️ Infrastructură:
Finanțarea Autostrăzii Unirii (Tg. Mureș – Iași – Ungheni), a autostrăzii Sibiu – Pitești, Comarnic – Brașov, Centura Bucureștiului la nivel de autostradă, drumul expres Pitești – Craiova.
Alocarea a 5,5% pentru investiții și înființarea unui fond pentru co-finanțarea proiectelor europene

↗️ Administrație:
Suportarea în proporție de 90% a cheltuielilor cu asistența socială de la bugetul de stat, pentru a evita falimentul autorităților locale
Alocarea a 100% din impozitul pe venit, atât în cazul salariilor cât și în cazul pensiilor, către autorităților locale, 60% către primării, 20% către consiliile județene și 20% către sumele de echilibrare a bugetelor locale

↗️Pensii:
Indexarea punctului de pensie cu 9% începând cu 1 ianuarie 2019, conform legii în vigoare și a mecanismului de actualizare, care reprezintă un drept al pensionarilor.
Creșterea la 5% a contribuției pentru Pilonul 2 de pensii, din aceeași cotă de contribuții sociale pe care angajatul deja o suportă în acest moment, urmând ca în următorii ani cota să ajungă la 6%.

↗️Educație:
Investiții în dotarea și modernizarea școlilor profesionale și acordarea de burse pentru elevii acestora.
Generalizarea programului After School și a programului Masă Diversificată în școli.

↗️Sănătate:
Creșterea sumelor alocate pentru medicina de familie.
Co-finanțarea proiectelor europene pentru realizarea spitalelor regionale: Craiova, Cluj, Iași”