Eurodeputatul Cristian Bușoi, vicepreședinte al PNL pentru Sănătate, Epidemia nu a lovit din senin cu intensitatea asta. Nu este «voia sorţii» şi noi nu avem ce face. Am ajuns să avem atâţia morţi pe fondul lipsei de vaccinare. Guvernul trebuia să informeze şi să vaccineze populația.De câţiva ani, discut public şi cu autorităţile şi cu medicii, pe cât îmi este posibil, despre obligaţia autorităţilor de a informa şi de a vaccina, dar reacția din partea Guvernului, a Ministerului Sănătății este lentă.
Avem epidemie, după epidemie, acum gripă, anul trecut rujeolă, numărăm victime cât nicio ţară civilizată din UE, dar stăm cu Legea vaccinării în sertar.

Domnia sa, punctează faptul că Ministerul Sănătăţii nu a informat în timp ultil populaţia pentru a se vaccina. „Repet un lucru pe care l-am spus şi acum un an şi acum doi ani: Miniserul Sănătăţii, principala autoritate care reglementează în domeniu, nu a informat la timp populaţia cu privire la importanţa vaccinării, iar opoziţia părinţilor faţă de vaccinare precum şi acţiunile desfăşurate de diverse organizaţii non-guvernamentale împotriva vaccinării s-au consolidat tocmai din cauza faptului că Ministerul Sănătăţii nu a desfăşurat, la timp, propriile campanii de informare, prin care populaţia să conştientizeze importanţa vaccinării, dar şi riscurile privind reapariţia unor boli deja eradicate. Şi mai subliniez un lucru : medicii au atras atenţia în repetate rânduri privind necesitatea unei campanii puternice de informare publică şi au cerut, totodată, adoptarea unor măsuri care să încurajeze vaccinarea. De asemenea, au atras atenţia că, în diverse ocazii, vaccinurile – chiar şi cele uzuale –  lipsesc”, a mai afirmat Buşoi.
 Nu în ultimul rând, liderul PNL susţine că PSD şi ALDE ar trebui să adopte odată Legea vaccinării. „În plus, deşi procedurile de achiziţie de vaccinuri ar trebui să înceapă în luna februarie-martie, întodeauna s-au demarat în ultimul moment, de parcă nu ar fi binecunoscut că în perioada rece există riscul de epidemie de gripă. Nu a existat în această guvernare, deşi s-a confruntat cu mai multe crize epidemiologice, soldate cu morţi, o preocupare prioritară pentru vaccinare.  Avem epidemie, după epidemie, acum gripă, anul trecut rujeolă, numărăm victime cât nicio ţară civilizată din UE, dar stăm cu Legea vaccinării la sertar“, a conchis eurodeputatul PNL.

#vaccinare #provaccinare #preventie #Sănătate #informare

Sursa: https://m.adevarul.ro/news/politica/busoi-intensitatea-epidemiei-nu-voia-sortii-topul-ue-imbolnavire-ministerul-sanatatii-actioneaza-doar-criza-1_5c519397df52022f752b6831/index.html?fbclid=IwAR0wU7SXp7LRbGCr9ppvcJhx-GOKrS3VolNN_ODJojwpxwRtHmLD_nz9HZw