Comunicat de presă primită de la preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, domnul deputat Gigel Sorinel Știrbu (Grupul parlamentar al PNL)
A fost odată ca niciodată cultură în România. Mulţumită PSD-ului, cultura în România tinde să ajungă la stadiul de poveste. Este evident faptul că actualul Guvern, încă de la instalarea sa, a declanşat un proces continuu de micşorare a sumelor alocate instituţiilor publice de cultură din România aflate în subordinea Ministerului Culturii.Dacă facem o simplă comparaţie cu anul 2016, constatăm o drastică diminuare a bugetelor acestor instituţii. De exemplu, cele mai vizitate muzee din Bucureşti, cum ar fi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Muzeul Naţional al Țăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, s-au confruntat cu tăieri de bugete şi de peste 50%, dar şi alte instituţii de cultură din ţară, reprezentative pentru România, cum sunt Muzeul Naţional Bran sau Muzeul Naţional Peleş se zbat să funcţioneze, de ani de zile, luptându-se cu subfinanţarea.Un lucru este cert: de o majorare a sumelor destinate pentru bunuri şi servicii alocate instituţiilor de cultură nici nu poate fi vorba cât timp PSD-ul se află la guvernare. Vă reamintesc gestul insultător şi umilinţa la care a fost supus întreg mediul cultural din România cu doar puţin timp în urmă: în contextul în care taxele şi impozitele au crescut, Dăncilă, Breaz şi Teodorovici au operat tăieri bugetare de 50% faţă de anul precedent şi le-au şi aplicat peste noapte instituţiilor culturale.După ce au ruinat bugetul de stat şi au sărăcit românii prin adoptarea de măsuri economice iresponsabile, acum se doreşte şi sărăcirea spirituală a cetăţenilor. Un popor fără cultură şi fără tradiţii este un popor fără viitor. Constat ca obiectivul principal din Programul de Guvernare nescris al PSD este acela de a reuşi să stăpânească un popor mut pe care să-l dreseze şi să-l manipuleze după bunul plac.Putem spune, făra a exagera câtuşi de puţin, că ne aflăm sub dominaţia PSD care nu face altceva decât să ia în derâdere guvernarea, să controleze instituţiile publice în funcţie de interesele partidului şi să căpuşeze mai mult şi mai mult funcţiile publice şi bugetele aferente.Din păcate, cetăţenilor nu le rămâne decât să constate cum PSD încearcă să le confişte dreptul la cultură şi cum, uşor, uşor, unicul act artistic care le rămâne şi de care se vor mai putea bucura, va fi teatrul ieftin social-democrat din campaniile electorale. E limpede ce merită România: mult PSD, cultură puţină spre deloc.În final, vă pun la dispoziţie o analiză comparativă 2019/2016 a bugetelor instituţiilor publice de cultură din subordinea Ministerului Culturii, pentru a vedea, în cifre, câtă importanţă dă actuala guvernare acestui domeniu şi a realiza mai bine modul miraculos în care încă reuşeşte să supravieţuiască cultura în România, în condiţiile date de PSD şi anume, constanta finanţare pe minus pentru acest sector vast, de o mare importanţă, complexitate şi diversitate pentru societatea noastră.

Tabelul comparativ îl găsiți pe :  http://www.cdep.ro/presa/Tabel%20comparativ.pdf