Ludovic Orban, Președintele #PNL:  ℹ️Din capul locului, revin cu afirmația clară că acest buget este science fiction, un buget mincinos, un buget care este clădit pe nisip și care nu are un fundament solid.
↗️În ceea ce priveşte amendamentele PNL, am luat decizia să venim cu amendamente substanţiale care să reflecte viziunea PNL pe principalele domenii de activitate. ↗️În ceea ce privește investițiile, vom susține creșterea investițiilor în cadrul bugetului la o pondere care să depășească 5% din PIB și de asemenea, includerea în finanțare a unor obiective de investiţii esențiale pentru dezvoltarea României, care, în proiectul de buget prezentat de coaliția de guvernare PSD-ALDE, nu sunt finanțate. Aici este vorba despre tronsoane de autostradă, tronsoane de cale ferată care sunt fundamentale pentru dezvoltarea ţarii..
↗️Tronsonul de autostradă Sibiu-Pitești, Autostrada Unirii, respectiv Autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni, Autostrada de Centură a Bucureștiului, tronsonul de autostrada Comarnic-Brașov care este fundamental pentru legătura dintre București și Brașov. Sunt obiective de investiții pentru care ne vom lupta ca să fie incluse în buget. De asemenea, ne vom lupta să includem în bugetul de stat obiectivele de investiții din domeniul sanataţii care sunt finanțate din fonduri europene, respectiv cele trei spitale regionale prevăzute a fi construite cu finanțare europeană în Craiova, Cluj și Iași.
↗️În domeniul educației vom avea amendamente de creștere a bugetului alocat educației, pentru câteva programe extrem de importante care sunt abandonate de actuala putere.
↗️Programul de investiții în viabilizarea școlilor tehnice și a școlilor profesionale. Nu putem fi de acord cu ceea ce spune astăzi killer-ul învățământului profesional din România, Ecaterina Andronescu, că învățământul profesional se poate reabilita numai folosind sistemul dual. Învățământul profesional trebuie repus în funcțiune, trebuie adus la standardele la care există în alte țări europene, atât prin sistemul învățământului dual cât și prin investiții de la bugetul public pentru că sunt absolut necesare investiții majore pentru susținerea învățământului profesional și tehnic.
↗️În ceea ce privește programul școală după școală, mai bine zis generalizarea programelor after school, este necesară o suplimentare a finanțării.
↗️În ceea ce privește programul masă diversificată, care este un program început ca program pilot și care astăzi a fost abandonat de actuala putere, în condițiile în care s-a dovedit, acolo unde a fost aplicat, că este a înregistrat rezultate foarte bune.
↗️De asemenea, vrem să vedem și alocarea cheltuielilor per elev ca și fundamentare a bugetului și chiar o diferențiere a acestor cheltuieli între învățământul teoretic și învățământul tehnic și profesional.
↗️Nu în ultimul rând vom avea amendamente privitoare la sistemul de pensii. Vom susține creșterea punctului de pensie așa cum este prevăzut în legea care a fost în vigoare și care nu este modificată, pentru că știți că am atacat la CCR Legea pensiilor , respectiv creșterea punctului de pensie cu 9%.
↗️De asemenea, vom susține ca amendament creșterea procentului din contribuțiile sociale, plătite de fiecare angajat, care să fie transferat la Pilonul II de pensie, respectiv creșterea de la 3,75% la 5% a contribuției catre Pilonul II de pensii.