Actualizare 15:45. Secretarul Camerei Deputaților, Olguța Vasilescu, a anunțat rezultatul votului pe moțiunea de cenzură. Au fost prezenți 423 de parlamentari, fiind exprimate 400 de voturi. Dintre acestea, s-au înregistrat 261 de voturi „pentru” moțiunea de cenzură și 139 de voturi „contra”, prin urmare Guvernul Orban a fost demis. Nu au fost voturi anulate și nici abțineri.

Actualizare 15:36. Moțiunea de cenzură a fost adoptată de parlamentari cu 261 de voturi „pentru”, potrivit surselor Digi24.ro. În favoarea moțiunii a votat și un senator PNL.

„Un scor de 261 de voturi este un scor inmpresionat”, a fost prima reacție a lui Marcel Ciolacu. El a precizat că nu va vota un guvern PNL.

Actualizare 15:30. S-a încheiat votul și în cazul senatorilor. Urmează să fie anunțat rezultatul votului după numărarea bilelor.

Un parlamentar și-a uitat telefonul pe masa de unde a luat bilele ca să voteze.

Actualizare 15:13. Deputații și-au exprimat votul, urmează votul senatorilor.

Actualizare 14:55. Încă un incident în Parlament. Deputatul PNL Ioan Cupșa a scăpat una dintre bile pe jos, fiindu-i înmânată de un alt parlamentar. De asemenea, mai mulți parlamentari au lipsit în momentul strigării prezenței și au votat ulterior, lucru care din nou a deranjat-o pe Olguța Vasilescu.

Actualizare 14:50. Trei senatori de la PSD au vrut să voteze înaintea ordinii alfabetice, așa cum se votează în mod normal: deputații și apoi senatorii. Acest lucru a iritat-o pe Olguța Vasilescu, secretarul Camerei Deputaților.

Este vorba despre senatorii Ecaterina Andronescu, Mihnea Costoiu și Liliana Sbîrnea, cărora le-a fost permis votul.

„Așa ceva n-am mai pomenit”, a spus unul dintre cenzorii Camerei Deputaților.

Actualizare 14:42. S-au încheiat dezbaterile din Parlament și începe votul pe moțiunea de cenzură.

Actualizare 14:29. Premierul Ludovic Orban a oferit dreptul la replică: „Aveți probleme cu cititul, nici măcar nu m-ați ascultat.”

„Când aud de împrumuturi din gura PSD îmi dau seama că nu mai există nerușinare. Păi de ce suntem obligați să ne împrumutăm? În trei ani de guvernare ați împrumutat fără să dați drumul la proiect de autostradă, a scris Vâlcov parteneriate public-private către companii inventate. V-ați împrumutat în trei ani de zile cu 220 de miliarde. (…) Dumneavoastră vorbiți de ordonanțe de urgență?”

Actualizare 14:17. Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a susținut și el un discurs: „Dacă până ieri, înainte de ședința de guvern, eram îngrijorat de ceea ce se întâmplă, după ședință și după discursul de azi, fără să spun vorbe mari, eu chiar sunt revoltat.”

„Nimeni nu și-a permis această încălcare a democrației ca dumneavoastră”, a mai spus el, făcând referire la cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate marți seară de guvern.

Ciolacu l-a criticat și pe ministrul Finanțelor: „Domnule Cîțu, ați adus FMI-ul în țară”.

„Sunt revoltat, domnule Orban, pentru că stați și visați de trei luni cum să vă păstrați fotoliul de premier în timp ce miniștrii dvs fac numai prostii. În fiecare zi, dați dovadă că nu mai sunteți capabil să vă controlați propriul Guvern! Treziți-vă! Înțeleg că aveți colegi care vă spun pompierul atomic. Probabil, ați preluat extinctorul de la președintele Iohannis. Este o competiție deja, care să stingă mai repede focurile pe care miniștrii dvs le aprind în fiecare zi. Treziți-vă! Ați scăpat total lucrurile de sub control!”, a mai spus liderul PSD.

În final, Ciolacu l-a parafrazat pe Traian Băsescu, într-o replică la adresa premierului Orban: „Nici nu știți cât de mic începeți să fiți!”

Actualizare 14:09. Șerban Nicolae, senator PSD, a susținut că a crezut că după „Guvernul Boc, Guvernul Drujbă, Guvernul MRU, Guvernul Cioloș, mai rău nu se poate. (…) A ținut domnul Orban să ne arate că se poate. Miniștrii sunt interșanjabili, sunt la fel de incompetenți oriunde îi pui. (…) N-am să spun că ați dat ordonanțe noaptea ca hoții, nu mai e loc de comparație, nu sunteți ca hoții, ați dat OUG noaptea, hoților!”

„Guvernul Orban nu va pleca acasă, ci la Parchet. (…) Erau urgente trotinetele! Alea erau pentru mascat adevăratele tunuri. Domnule Dan Barna, sunteți complicii acestor guvernanți. Să nu creadă cei de la PMP că nu vor da socoteală”, a mai spus Șerban Nicolae.


Actualizare 14:03. Stelian Băișanu, deputat afiliat PSD, a spus că „ciuma roșie” se află în Parlament, adăugând că Mihai Eminescu a fost primul care a rostit această sintagmă la adresa liberalilor, în urmă cu 150 de ani. „Eminescu a adresat-o PNL. (…) Ciuma roșie penelistă este astăzi în sală și după 150 de ani”.

Florin Roman, către PSD: „Când voi invocați Comisia de la Veneția e ca și cum vorbește dracul de apă sfințită”

Actualizare 13:57. Deputatul liberal Florin Roman a spus că „moțiunea are 9 pagini și nu 8, așa cum a înțeles un coleg care acum câteva luni de zile zgâria la ușile PNL să voteze împotriva guvernului Dăncilă”.

„Cred că se zvârcolește Dragnea în celula din pușcărie. Când vede cum invocați Comisia de la Veneția, cred că trebuie să cheme SMURD-ul, când voi invocați Comisia de la Veneția e ca și cum vorbește dracul de apă sfințită. Vorbiți de schimbarea regulilor în timpul jocului. Voi? Voi? (…) Apropo, din beție îți mai revii, din prostie nu”, a mai spus Florin Roman, făcând referire la atacurile dintre Ludovic Orban și Victor Ponta.

Actualizare 13:45. Daniel Fenechiu, deputat PNL, le-a spus parlamentarilor PSD că sunt în slujba poporului, iar „poprul vrea alegeri anticipate și alegerea primarilor în două tururi”, lucru pe care Guvernul Orban le face și PSD a blocat proiectele.

Liderul deputaților PSD, cu fotografii de pe vremea USL

Actualizare 13:37. Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a venit la tribuna Parlamentului cu două fotografii în care Ludovic Orban apare alături de Liviu Dragnea: „Ați candidat de pe listele USL! (…) Ați petrecut aseară la Guvern, dar înțeleg că v-ați vitaminizat.”

Actualizare 13:36. Președintele de ședință, Marcel Ciolacu, a anunțat că sunt în sală oameni care stau pe locurile de parlamentari, deși nu sunt aleși și i-a invitat să părăsească plenul: „Știu că PNL nu se descurcă cu democrația, dar vă rog, încet-încet…”

Tăriceanu, despre anticipate: Moartea regilor, bucuria nebunilor sau a inconștienților

Actualizare 13:32. Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a anunțat că nu votează moțiunea de cenzură pentru că partidul său este în favoarea alegerilor primarilor în două tururi și pentru că „ALDE nu vrea să asfalteze drumul către anticipate”.

„Nu vom vota moțiunea pentru ca dorim sa se implementeze votul în doua tururi nu votam moțiunea pentru ca astfel se asfaltează drumul spre anticipate iar noi nu vrem sa facem acest lucru știți cum se zice <moartea regilor, bucuria nebunilor> sau, poate, a inconștienților, cum sunt cei din partea stângă a țării care pledează așa cu multă veselie pentru anticipate negândindu-se, pentru că nu au experiența necesară, la consecințe”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că declanșarea anticipatelor presupune instabilitate.


Actualizare 13:27. Emil Marius Pașcan, liderul deputaților PMP, a declarat că „din 2016, PMP a înregistrat un proiect legislativ privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, am strâns un milion de semnături în acest sens, stă acel proiect blocat. De ce oare? De ce unii se tem de alegeri în două tururi? Avem primari aleși cu sub 10% din votul cetățenilor. Să stimulăm competiția.”

Kelemen Hunor, răspuns la Dan Barna: „Acest domn imaculat al politicii românești”

Actualizare 13:19. Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat că „întâi ar trebui să respectăm cuvântul dat”, ca răspuns la atacurile lui Dan Barna, pe care l-a numit „acest domn imaculat al politicii românești”.

El a mai spus că Guvernul Orban trebuie oprit „din această aventură periculoasă”, anunțând că „astăzi vom vota moțiunea de cenzură”.

„Acest vot nu înseamnă o nouă majoritate. (…) Stimate domn Barna, mă bucur că nu aveți niciun primar și vreți scă schimbați regulile din mers”, a completat Kelemen Hunor.


Citește și Liderii USR-PLUS acuză: Dacă Guvernul cade, este pentru că PNL și PSD s-au înțeles

Victor Ponta, replică pentru Ludovic Orban: „Eu m-am operat de picior, nu am fost la o cură de dezalcoolizare”

Actualizare 13:15. Victor Ponta, președintele Pro România, a făcut un comentariu înaintea discursului său: „După răcnetele de la început, e bine că acum putem să discutăm rațional”.

„Doar cei de la USR nu și-au dat seama” că există o înțelegere între PSD și PNL, a adăugat el.

„Un singur lucru, dragă Ludovic! Să ştii că eu m-am operat de picior, nu am fost la o cură de dezalcoolizare”, a mai spus Ponta, precizând că ordonanța de urgență pe sănătate l-a convins să voteze moțiunea.

Citește și Orban îl atacă pe Ponta, după anunțul că va vota moțiunea: „Are atitudine critică la adresa spitalelor private, dar unde s-a operat?”


Dan Barna, atac la UDMR: „Când încetați să fiți un PSD bilingv?”

Actualizare 13:08. Dan Barna, președintele USR, a spus în plen că astăzi Parlamentul ar fi putut să discute despre banii pentru asigurarea pensiilor sau despre Autostrada Unirii: „Dumneavoastră, domnilor din PSD și UDMR, ați vrut să discutăm despre Evul Mediu, despre baroni fricoși. (…) Vorbiți despre democrație la mișto, în trei ani ați încerat doar să-l salvați pe Dragnea de pușcărie”.

Liderul USR a atacat și UDMR: „Domnule Kelemen Hunor, cât veți mai juca partida aceasta a virginității interesate, când încetați să fiți un PSD bilingv?”

„Dacă astăzi nu rulează un USL 2 este o întrebare la care astăzi trebuie să răspundem”, a completat Barna.

El a spus că USR va vota la vedere împotriva moțiunii.


Actualizare 12:55. Deputatul PSD Florian Bodog a susținut că i-a fost frică să nu rămână moțiunea de cenzură fără motiv, ca nu cumva să i se facă rău premierului, făcând referire la tăria cu care a vorbit Ludovic Orban.

Ludovic Orban: „Nu dau doi bani pe afirmațiile voastre despre democrație”

Actualizare 12:45. Premierul Orban rostește poziția Guvernului: „Înțeleg că aveți probleme cu cititul, așa că sunt înțelegător față de voi. Sunteți parlamentari născuți din pixul lui Dragnea.”

La un moment dat, Marcel Ciolacu i-a atras atenția să susțină poziția Guvernului, nu să facă atacuri politice.

„Nu dau doi bani pe afirmațiile voastre despre democrație, în condițiile în care ați făcut tot ce ați bătut să vă bateți joc de români. (…) În 2016 erați travestiți în albine și promiteați miere, după v-ați transformat în viespi și ați dat venin”, a mai spus el.

Citește și Ludovic Orban, către parlamentarii PSD: Depuneți moțiune pentru că vă e frică de democrație


Viciu de procedură sesizat de un parlamentar PNL

Actualizare 12:44. Deputatul USR Stelian Ion le-a spus colegilor de parlament să nu mai sesizeze viciile de procedură în plen, pentru ca legea de adoptare a moțiunii să poată fi atacată la CCR.

„Vă rugăm să nu mai atragem atenția colegilor din PSD. Haideți să contestăm la CCR și să terminăm odată cu această moțiune de doi bani”, a adăugat deputatul USR.

Actualizare 12:38. Marcel Ciolacu îi atrage din nou atenția deputatului PSD să rostească doar textul moțiunii. „Mai am două pagini!”, a răspuns acesta, fără să mai citească una dintre pagini. La intervenția unui parlamentar PNL, Petre Florin Manole s-a întors la tribună și a citit și ultima pagină a moțiunii. „Procedură completă, să nu cumva să anulăm”, a spus ulterior Ciolacu.

„Este prima data cand un parlamentar nu citește moțiunea de cenzură în întregime. Textul moțiunii trebuie citit integral și tare. Există unele situații in care se poate anula moțiunea. Domnule Manole vă rog să citiți integral moțiunea”, a semnalat deputatul PNL Gabriel Andronache.


Actualizare 12:30. În sală sunt prezenți la această oră 373 de senatori și deputați.

Actualizare 12:27. Petre Florin Manole, deputat PSD, a delarat de la tribuna Parlamentului: „Mai bine dați-vă demisia, noi am crezut că de asta întârziați la plen.”

Marcel Ciolacu, președintele ședinței, i-a atras atenția să se abțină de la comentarii și să citească moțiunea de cenzură.

Actualizare 12:20. Sunt prezenți în plen 319 parlamentari, fiind la această oră întrunit cvorumul pentru a asigura cele 233 de voturi necesare pentru căderea Guvernului Orban.

Senatorul Alina Gorghiu a spus la Digi24 că PNL este pregătit pentru orice scenariu.

Actualizare 12:15. „PNL va vota la vedere împotriva moțiunii de cenzură inițiate de PSD. Am stabilit strategia la această moțiune de cenzură, așteptăm cu încredere dezbaterea și votul. Suntem pregătiți pentru orice situație. Și dacă va cădea, Guvernul va cădea în picioare”, a declarat premierul înainte să intre în sala de plen.

Actualizare 12:13. Robert Turcescu, deputat PMP, a declarat la Digi24 că moțiunea de cenzură nu va trece.

Actualizare 12:00. A început ședința Parlamentului în care este dezbătută moțiunea de cenzură. În același, premierul Ludovic Orban a făcut o scurtă conferință de presă în care a apărat cele 25 de ordonanțe de urgență ce au fost adoptate marți seară.

Citește și Avocatul Poporului, despre adoptarea celor 25 de ordonanțe de urgență într-o singură ședință de Guvern: „O gravă abatere”

Băsescu îl atacă pe Ponta: Orban i-a dat subvenție ca și cum ar fi fost partid parlamentar care a participat la alegeri

Actualizare 11:40. Fostul președinte Traian Băsescu a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că este de părere că Guvernul Orban nu va pica.

Ponta și-a vândut voturile la toată lumea politică, în baza promisiunii că nu va vota moțiunea, Orban i-a dat subvenție ca și cum ar fi fost partid parlamentar care a participat la alegeri. Acum a luat probabil ceva și de la Ciolacu, o promisiune. În realitate, nu cred că va cădea guvernul, nimeni nu are acest interes”, a spus Traian Băsescu.

Actualizare 11:15. Ședința PSD s-a terminat.

Citește și Prima reacție a premierului Orban la cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate aseară

Ponta: Cred că de data asta PSD și PNL și-au dat mâna împotriva partidelor mai mici

Filmul evenimente:  https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/182400399683229/