Comunicat de presă primit de la domnul deputat Dumitru Oprea (Grupul parlamentar al PNL)
La nivel de inovare, PSD ţine România în secolul XX. În momentul de faţă, România se află pe ultimul loc în Europa în privinţa inovării tehnologice. Iar diferenţa dintre România şi penultima ţară clasată, Bulgaria, este imensă. Guvernarea PSD a venit cu o mulţime de promisiuni goale. Și unde ne-a dus asta? România este acum clasată ca fiind „inovator modest“.PSD pare că nu reuşeşte să înţeleagă că investiţiile în inovaţie oferă profituri mari pe termen mediu şi lung. Din păcate, orizontul celor mai mulţi care conduc acest partid se limitează numai la propriile lor buzunare şi la ziua de mâine. De aceea, nu vom avea prea multe şanse să evoluăm sub guvernarea PSD!Grav este şi faptul că acest executiv nu oferă informaţii despre sursele de finanţare pentru programul de inovare şi transfer tehnologic, despre sumele alocate efectiv. Nu există date privind domeniile în care s-au investit fondurile pentru inovare, randamentele acestor investiţii.Pe de altă parte, guvernul are obligaţia să justifice sumele cheltuite din bugetul de stat. Aşa încât este de interes să aflăm direcţiile de cercetare prioritare pentru inovare, proiectele finanţate şi rezultatele lor, fie şi parţiale, numărul de brevete obţinute în urma investiţiilor.Dezvoltarea noilor tehnologii este una dintre cele mai importante mize în care investesc toate statele. În România, însă, actuala guvernare ignoră viitorul şi ţine captivă o ţară întreagă! Sprijinirea antreprenorilor, a micilor afaceri, a ideilor noi, valori de bază ale PNL, vor face ca România să nu mai fie încadrată în categoria „inovatorilor modeşti“!