PSD se simte încolţit şi recurge la războiul politic dus cu arme murdare

Partidul de guvernământ a intrat în panică cu numai două săptămâni înainte de alegeri. Fotografia de moment din sondaje, dar şi realitatea din teren, au determinat partidul lui Liviu Dragnea să îşi mute discursul public într-o zonă a delirului, minciunilor şi luptei cu arme murdare. Obiectivul? Inundarea spaţiului public cu pericole inventate astfel încât mobilizarea celor anti-PSD să scadă iar prezenţa la vot pe 26 mai să fie redusă. Antidotul? O mobilizare cât mai mare la vot pe 26 mai, pentru alegerile europarlamentare şi referendum, astfel încât PSD să primească ce merită: scoaterea de pe scena politică şi de la guvernare.

Lipsa de scrupule a PSD

Summitul UE organizat de preşedintele Iohannis şi PNL la Sibiu, care a adus 26 de şefi de stat şi guvern din UE în România, a fost declicul pentru PSD şi Liviu Dragnea. Pentru a acoperi ruşinea de a fi expus public drept un renegat al Europei, PSD a luat decizia de a organiza simultan un miting la Iaşi. Aici au fost întâmpinaţi de protestatari care nu au mai putut fi acoperiţi de muzica de pe scenă. Scenele de acest tip au curs şi ulterior. Răspunsul lui Liviu Dragnea? “Derbedei cu ochii injectaţi, drogaţi, bătăuşi” sunt cei care au stricat “armonia” apariţiilor publice ale PSD. Jignirile aruncate public despre oameni de bună credinţă cărora le-au ajuns cei mai bine de doi ani cu PSD sunt doar primul pas din răspunsul ticluit de Liviu Dragnea. A urmat intervenţia ministrului de interne, Carmen Dan, care a spus răspicat că cei care participă la contra-manifestaţii vor fi anchetaţi penal şi vor răspunde în faţa legii. Nu este prima oară în istoria lungă a PSD când instituţiile statului sunt folosite drept instituţii ale unui PSD represiv. Dar faptul că această posibilitate a fost emisă public arată cât de disperaţi sunt cei de la PSD şi că nimic nu îi opreşte în această campanie electorală.

PSD miroase pericolul reprezentat de Iohannis şi PNL

Iritarea extremă şi disperarea atinse de PSD sunt vizibile în fiecare zi. Confruntaţi cu adevărul şi realităţile din viaţa românilor, liderii PSD răspund cu ţâfnă sau direct cu minciuni. Poate cel mai tare îi doare pe PSD-işti când li se demonstrează că românii au pierdut bani prin creşterile de preţuri şi inflaţie provocată cu intenţie. Sau când aud că nimeni în Europa nu mai vrea să audă de PSD, că sunt renegaţi de propria familie politică europeană. Aceste dovezi clare îi fac pe cei de la PSD să reacţioneze virulent şi violent, precum nişte animale încolţite.

Viitorul PSD şi al ţării se decide pe 26 mai

PSD ştie foarte bine că ziua de 26 mai este extrem de importantă pentru viitorul său mai ales că va fi semnalul pentru alegerile prezidenţiale din acest an şi cele locale de anul viitor.

Pe 26 mai, românii sunt chemaţi să voteze şi la referendumul despre justiţie convocat de preşedintele Iohannis. Un referendum justificat de asaltul necontenit şi neobosit dus de liderul PSD şi toate Guvernele sale obediente împotriva unei justiţii drepte şi corecte având drept unic obiectiv scăparea infractorului cocoţat în vârful României, Liviu Dragnea.

Validarea referendumului convocat de preşedintele României ar fi o lovitură imensă pentru PSD. Iar plasarea PSD mai jos de locul întâi la alegerile europarlamentare ar scoate complet partidul lui Liviu Dragnea din ring.

Din toate aceste motive este important ca fiecare român să meargă la vot. Pericolul mare este ca sondajele de opinie să demobilizeze. Pentru a opri PSD este nevoie ca toţi românii să înţeleagă că trebuie să meargă la urne pentru referendum şi europarlamentare pe 26 mai! Cu o prezenţă mică la urne, PSD va continua să se comporte precum vătaful României. Cu o prezenţă mare la vot, România îşi recapătă demnitatea şi şansa la un viitor!

Sursă: obiectivbr.ro