Directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), prof. Guido Rasi, trebuie să răspundă în perioada imediat următoare unei provocări importante, și anume, asigurarea unui număr suficient de angajați, pentru ca Agenția să poată continua să funcționeze optim, în interesul pacienților. Reducerea numărului de specialiști, după schimbarea sediului de la Londra la Amsterdam, mă îngrijoarează și tocmai de accea i-am solicitat, astăzi, prof. Rasi, în cadrul dezbaterilor din Comisia de Sănătate a Parlamentului European, să găsească cele mai bune soluții pentru a evita sincopele și a răspunde, la timp, tuturor solicitărilor, conform legislației UE.

#EMA #ENVI #România #UE

Directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), prof. Guido Rasi, trebuie să răspundă în perioada imediat următoare unei provocări importante, și anume, asigurarea unui număr suficient de angajați, pentru ca Agenția să poată continua să funcționeze optim, în interesul pacienților. Reducerea numărului de specialiști, după schimbarea sediului de la Londra la Amsterdam, mă îngrijoarează și tocmai de accea i-am solicitat, astăzi, prof. Rasi, în cadrul dezbaterilor din Comisia de Sănătate a Parlamentului European, să găsească cele mai bune soluții pentru a evita sincopele și a răspunde, la timp, tuturor solicitărilor, conform legislației UE.#EMA #ENVI #România #UE

Publicată de Cristian Bușoi pe Joi, 7 noiembrie 2019