Clubul Studenților Liberali Maramureș și-a ales președintele. Alex Isac îi va reprezenta cu mândrie și responsabilitate, atât la nivel județean, cât și la nivel național. Alex Isac, președinte CSL Maramureș:” M-am bucurat să văd că studenții noștri au fost prezenți într-un număr atât de mare la alegeri și că m-au susținut. Acest lucru dovedește încă o dată că tinerii liberali sunt uniți, luptă pentru drepturile tinerilor din Maramureș și din România și, totodată, vor să facă o schimbare pentru viitorul țării noastre. Împreună vom realiza proiecte frumoase pentru studenți și astfel vom construi Romania altfel.”

Alex Isac este noul presedinte al Clubului Studentilor Liberali Maramures, fiind ales in aceasta functie cu majoritatea voturilor exprimate de colegii sai la alegerile din 27 iunie.

Alex Isac va reprezenta studentii liberali maramureseni la nivel local si national, iar impreuna cu colegii lui va lupta pentru drepturile tinerilor din Maramures si din Romania.

Alex Isac, presedinte CSL Maramures:” M-am bucurat sa vad ca studentii nostri au fost prezenti intr-un numar atat de mare la alegeri si ca m-au sustinut. Acest lucru dovedeste inca o data ca tinerii liberali sunt uniti, lupta pentru drepturile tinerilor din Maramures si din Romania si, totodata, vor sa faca o schimbare pentru viitorul tarii noastre. Impreuna vom realiza proiecte frumoase pentru studenti si astfel vom construi Romania altfel.”

La alegeri au fost prezenti si Ionel Bogdan, presedinte PNL Maramures, Mara Mares, presedinte TNL Romania, si Gabriel Stetco, presedinte TNL Maramures. Acestia au fost alaturi de tinerii studenti, i-au sustinut si le-au oferit tot sprijinul de care au nevoie pentru a-si realiza proiectele pe care si le propun.

Ionel Bogdan, presedinte PNL Maramures:” Ma bucura faptul ca studentii maramureseni s-au mobilizat si si-au construit o echipa frumoasa si puternica. Il felicit pe Alex Isac, ii doresc mult succes si sunt sigur ca alaturi de organizatia studentilor liberali maramureseni vom realiza proiecte frumoase care vor dezvolta Maramuresul si Romania.”

Biroul de presa PNL Maramures