Daniel Buda.

„Bun venit în Parlamentul European, casa democrației, singura instituție europeană aleasă direct de cetățeni!” . În această dimineață, am participat la deschiderea ședinței constitutive a Parlamentului European întrunit la Strasbourg. Preşedintele Parlamentului European, domnul Antonio Tajani, a transmis în cadrul reuniunii următoarele mesaje: „Bun venit în Parlamentul European, casa democrației, singura instituție europeană aleasă direct de cetățeni. Fiecare deputat își reprezintă aici cetățenii.Mâine dimineață va avea loc alegerea președintelui Parlamentului European. Candidaturile pentru postul de președinte al Parlamentului trebuie prezentate de către un grup politic sau de către cel puțin 38 de eurodeputați, iar termenul de prezentare este în seara asta, până la ora 22. Acum, vom trage la sorți pentru a-i numi pe cei 8 observatori. Alegerea președintelui va avea loc mâine dimineață la ora 9. Sesiunea este întreruptă”. În cursul zilelor următoare, vă voi reda concluziile dezbaterilor și discuțiilor ce vor avea loc.