Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a susținut că a apelat la Irina Rimes pentru a aduce tinerii mai aproape de cultură, iar cântăreața i-a propus ministrului, chiar în timpul conferinței, să îi invite la discuții și pe cei de la 5 Gang, pentru a atrage un public și mai tânăr decât cel pe care îl are ea.

La conferinţa de presă organizată de Ministerul Culturii, au participat şi Liviu Constantinescu, directorul interimar al Muzeului Naţional de Artă al României, criticul literar Alex Ştefănescu, şi cântăreaţa Irina Rimes, ambasadoarea Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi” 2020.

Ministrul a anunţat că pe 19 februarie vor fi organizate mai multe evenimente care vor readuce în atenţia publică operele artistului Constantin Brâncuşi.

Irina Rimes este implicată în proiect datorită viziunii ministrului. „N-o fi Irina singura vedetă cu priză la tineri, dar cu siguranţă este reprezentativă”, a spus Gheorghiu. „Noi ne-am atins scopul prin faptul că o avem între noi”.

Cântăreaţa şi-a exprimat frustrările privind limitarea folcorului românesc, a culturii, astfel că „am devenit tot mai activă, s-au trezit în mine dorinţe de a vorbi despre asta, despre cultura noastră românească, de ce ne îndepărtăm de ea şi nu ne apropiem”. A primit un mesaj şi a răspuns prompt „da”.

Vizionează alături de prieteni sau împreună cu un grup, conferinta de presă:  https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/1399957860186371/â