Așadar, vă solicit să încetați de urgență orice demers de a contesta în contencios administrativ mandatul generalului Nicolae Ciucă, să vă retrageți plângerea prealabilă înaintată împotriva decretului de prelungire a mandatului acestuia și să vă concentrați în mandatul dumneavoastră de ministru asupra unei agende compatibile cu interesele naționale ale României și nu antagonice acestora.

Domnule ministru al Apărării, Gabriel Leș

Vă solicit public să abandonați de îndată demersurile politicianiste declanșate în sistemul de apărare românesc, care aduc grave deservicii României și pun sub semnul întrebării principii esențiale de funcționare a Armatei.

Acțiunea dumneavoastră în contencios administrativ, declanșată printr-o plângere prealabilă, împotriva decretului prezidențial care asigură continuitatea conducerii Statului Major al Apărării prin prelungirea cu 1 an de zile a mandatului generalului Nicolae Ciucă reprezintă un act de maximă iresponsabilitate. Acest demers al dumneavoastră, dincolo de lipsa fundamentării sale juridice, reprezintă un semnal îngrijorător dat tuturor partenerilor strategici ai României din cadrul Uniunii Europene și NATO.

Aș vrea să cred că nu ați realizat implicațiile acestei acțiuni a dumneavoastră în calitate de ministru al Apărării și a fost vorba de o slăbiciune în a executa ordine politice pe linie de partid, bazate pe obsesiile lui Liviu Dragnea, și nu a fost vorba de un demers conștient în susținerea intereselor ostile țării noastre.

Este singurul lucru care se poate înțelege atunci când anunțați intenția de a decapita Statul Major al Apărării tocmai în ziua în care șeful acestei instituții fundamentale a statului preia mandatul preşedinţiei Consiliului European la nivelul Comitetului militar al UE. În același timp, vulnerabilizați mandatul României la nivelul NATO, unde statele partenere nu pot înțelege altceva din acțiunea dumneavoastră decât că negați ierarhia militară și ordinea constituțională firească, consolidată, pe care o are RomâniaAprecierea și respectul de care se bucură Armata Română în rândul celorlalte state NATO au fost câștigate cu sacrificii și dedicare din partea militarilor noștri și în niciun caz nu sunteți dumneavoastră cel care aveți dreptul să le puneți sub semnul întrebării.

În plus, actuala situație privitoare la conducerea Statului Major al Apărării a fost cauzată tocmai de dumneavoastră, în condițiile în care nu ați prezentat o propunere care să respecte condițiile legale pentru șefia Statului Major și ministerul Apărării a întârziat nepermis de mult procedurile pentru desemnarea unui nou șef al instituției.

Urmare a acestui fapt și a situației excepționale în care ați pus Statul Major al Apărării, unica soluție pe care o putea adopta președintele României era aceea de a prelungi mandatul generalului Nicolae Ciucă, în baza legii în vigoare. Ar fi fost inacceptabil ca, având doar două zile până la expirarea mandatului generalului Ciucă, România să fie în situația de a nu avea șef al Statul Major al Apărării.

Așadar, vă solicit să încetați de urgență orice demers de a contesta în contencios administrativ mandatul generalului Nicolae Ciucă, să vă retrageți plângerea prealabilă înaintată împotriva decretului de prelungire a mandatului acestuia și să vă concentrați în mandatul dumneavoastră de ministru asupra unei agende compatibile cu interesele naționale ale României și nu antagonice acestora.

Ludovic Orban,
Președintele PNL