Principii fundamentale Partidul Național Liberal va susține o Uniune Europeană care promovează democrația, statul de drept și drepturile omului. PNL va promova consolidarea Uniunii Europene astfel încât aceasta să garanteze în continuare prosperitatea cetățenilor europeni. PNL va apăra unitatea Uniunii Europene deoarece puterea Uniunii Europene constă în unitatea statelor sale membre. O Uniune Europeană puternică este în interesul României. PNL va promova coeziunea Uniunii Europene întrucât dezvoltarea economică a Uniunii Europene depinde, în mod direct, de eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile și statele europene PNL se va asigura că România va fi parte a nucleului dur de state care va promova o Uniune Europeană mai puternică, mai sigură și care lucrează în interesul cetățenilor săi. PNL va garanta respectarea drepturilor cetățenilor români în Uniunea Europeană. PNL va sprijini obținerea unei perspective clare de aderare la UE pentru Republica Moldova. PNL va promova o cultură a transparenței europarlamentarilor în relație cu alegătorii.

Obiective concrete

Partidul Național Liberal va susține înființarea unui mecanism care să monitorizeze situația statului de drept și respectarea drepturilor fundamentale în toate statele Uniunii Europene. PNL va milita pentru ca România să adere cât mai curând la Spațiul Schengen. PNL va acționa pentru aderarea României la Zona Euro. PNL va obține cel puțin la fel de multe fonduri europene pentru România în Bugetul Uniunii Europene 2021-2027 prin comparație cu perioada 2014-2020 și va simplifica absorbția lor. PNL va sprijini un nivel al plăților directe la hectar pentru agricultorii români la nivelul mediu din Uniunea Europeană. PNL va solicita și va obține fonduri europene pentru construcția sau finalizarea lucrărilor la autostrada Pitești – Sibiu, autostrada Comarnic – Brașov, autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni, drumul expres Craiova – Pitești și șoseaua de centură a Municipiului București. PNL va solicita dublarea fondurilor europene pentru cadastrarea proprietăților din România. PNL va propune reabilitarea tuturor clădirilor rezidențiale încadrate în clasa seismică I. PNL va sprijini reabilitarea termică, din bugetul Uniunii Europene 2021-2027, a 500.000 de apartamente din România. PNL va propune un program de investiții pentru a conecta toate orașele României la rețeaua de distribuție a gazelor până în 2024. PNL va sprijini construcția și dotarea până în 2024 a trei spitale regionale la standarde europene. PNL propune finanțarea, din fonduri europene, a conectării tuturor universităților și a liceelor la internet de mare viteză. Partidul Național Liberal va solicita 20.000 de burse Erasmus în fiecare an pentru studenții din România. PNL va solicita 40.000 de bilete de tren gratis pentru tinerii români care împlinesc 18 ani și vor să călătorească în Europa. PNL va sprijini crearea sau aducerea la standarde europene a 10 institute de cercetare. PNL propune crearea unui program care va acorda granturi de 50 000€ pentru cercetarea academică. PNL va propune înființarea unui Centru European Permanent care să monitorizeze și combată știrile false.

Viitorul Uniunii Europene pentru PNL

Următorul mandat al Parlamentului European va fi cel mai important de la aderarea României la Uniunea Europeană. Va fi mandatul în care se vor pune bazele unei noi Uniuni Europene, mai puternice, mai sigure și mai apropiate de cetățenii săi. Este important ca în următorii 5 ani România să trimită în Parlamentul European oameni politici competenți care să aibă o bună înțelegere a tendințelor europene și să fructifice avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană. Partidul Național Liberal consideră că locul României este în centrul Uniunii Europene, alături de statele care își doresc o Uniune Europeană puternică, integrată și care lucrează în folosul cetățenilor ei.

În următorii cinci ani Partidul Național Liberal va acționa pentru consolidarea Uniunii Europene astfel încât aceasta să garanteze, în continuare, prosperitatea cetățenilor europeni. De asemenea, PNL va lupta pentru o Uniune Europeană mai unită pentru că puterea Uniunii Europene constă în unitatea statelor sale membre. Cu cât Uniunea Europeană este mai puternică cu atât România este mai puternică, iar perspectivele de dezvoltare ale României sunt mai bune. Partidul Național Liberal va apăra și va promova coeziunea Uniunii Europene. PNL consideră că dezvoltarea economică a Uniunii Europene depinde, în mod direct, de eliminarea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile și statele europene. De aceea, sprijinirea țărilor și regiunilor europene mai puțin dezvoltate este un obiectiv fundamental al PNL pentru următorii cinci ani.

România a fost și va rămâne un stat cu vocație europeană. Atacurile coaliției de guvernare PSD-ALDE asupra Uniunii Europene și punerea sub semnul întrebării a locului și a rolului României în Uniunea Europeană reprezintă acte iresponsabile, iar Partidul Național Liberal va lupta împotriva unor astfel de acțiuni. Partidul Național Liberal își propune să aducă Uniunea Europeană mai aproape de români, să explice mai bine românilor ce înseamnă Uniunea Europeană, care sunt avantajele ei, ce poate Uniunea Europeană face pentru români, dar și cum putem îmbunătăți Uniunea Europeană în folosul cetățenilor. Partidul Național Liberal este membru al celei mai influente familii politice europene care conduce Uniunea Europeană de 15 ani – Partidul Popular European. Partidul Popular European va câștiga alegerile europene, va obține majoritatea în Parlamentul European și va fi la conducerea Uniunii Europene și în următorii cinci ani. Partidul Național Liberal va fi alături de PPE în efortul comun de a promova dezbaterea publică asupra viitorului Uniunii Europene. Afilierea Partidului Național Liberal la PPE reprezintă o garanție a faptului că PNL va putea influența, în favoarea României și a românilor, principalele decizii care se vor lua la nivel european în următorii cinci ani.

Partidul Național Liberal este singurul partid din România care poate obține lucruri concrete pentru România și pentru români, la nivel european. În ceea ce privește apărarea valorilor liberale și de centru-dreapta, PNL, ca partid de centru-dreapta, va include prioritățile României printre prioritățile Partidului Popular European – cea mai mare familie de partide politice la nivel european.

2. Cum vedem România în interiorul Uniunii Europene?

Integrarea României în Uniunea Europeană este un proces continuu, iar aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă doar prima etapă în cadrul acestui proces. Partidul Național Liberal își propune ca obiectiv fundamental reducerea decalajelor dintre România PROFESIONIȘTI LA BRUXELLES 7 și celelalte țări europene și va acționa pentru o mai mare integrare a României în Uniunea Europeană. Partidul Național Liberal dorește ca România să participe la toți viitorii pași de integrare europeană și va depune toate eforturile pentru ca România să fie parte a tuturor mecanismelor europene.

Pentru PNL, aderarea la Zona Euro și la Spațiul Schengen sunt obiective fundamentale în următorul mandat al Parlamentului European.

PNL va face demersuri pentru integrarea, cu prioritate, a României în Zona Euro. PNL își dorește ca România să adere cât mai repede la Zona Euro și va acționa pe toate planurile astfel încât țara noastră să fie cât mai repede pregătită pentru acest pas. Partidul Național Liberal consideră că a venit momentul ca România să adere la Spațiul Schengen. Țara noastră este pregătită pentru acest lucru, iar orice întârziere este nejustificată. De aceea, încă din prima zi a mandatului Parlamentului European, europarlamentarii PNL vor avea ca prioritate zero militarea pentru aderarea României la Spațiul Schengen. Ca membru al Uniunii Europene, România a devenit parte a unei comunități care se întemeiază pe valori precum libertatea, democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului. Uniunea Europeană este un aliat al României în vederea promovării acestor valori, iar țara noastră are obligația de a le respecta. Partidul Național Liberal va continua să acționeze la toate nivelurile pentru ca România să respecte valorile fundamentale pe care s-a clădit Uniunea Europeană. Prin susținerea și promovarea valorilor liberale și de centru-dreapta PNL se va poziționa împotriva mișcărilor suveraniste, a comportamentelor iliberale ori a exceselor populiste al căror scop este fragmentarea și slăbirea Uniunii Europene .

Avantajele aderării la Uniunea Europeană

Cele mai importante etape de dezvoltare ale României în istoria recentă sunt direct legate de aderarea la Uniunea Europeană. Pe lângă importanța strategică a aderării României la Uniunea Europeană în 2007, există o serie de beneficii cuantificabile. Puterea economică a României, reflectată prin Produsul Intern Brut, s-a dublat după primii zece ani de la aderare; salariul mediu a crescut cu 146%; exporturile României în țările UE au crescut de 5 ori; 2 milioane de români au ieșit din zona de risc de sărăcie și excluziune socială; cetățenii români pot să circule liber, să se stabilească și să muncească în orice stat membru UE. Chiar dacă România mai are de recuperat decalaje față de celelalte state membre UE, progresele, în primii 10 ani de la aderare, sunt vizibile. De aceea este important ca procesul de integrare al României să continue, iar țara noastră să aleagă calea unei Europe mai integrate și mai puternice.

Locul României este în Uniunea Europeană. Partidul Național Liberal respinge orice discurs care pune sub semnul întrebării apartenența României la Uniunea Europeană.

Pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană, europarlamentarii PNL vor da României o voce puternică în deciziile la nivel european și le vor influența în favoarea României și a românilor din țară și din diaspora.

Aspecte instituționale Statul de drept și respectarea principiilor fundamentale ale Uniunii Europene Uniunea Europeană s-a clădit pe consensul statelor membre și pe capacitatea acestora de a atinge un compromis favorabil tuturor în procesul de negociere a politicilor europene. Pe măsură ce sfera prerogativelor Uniunii Europene s-a lărgit, iar numărul statelor membre a crescut, procesul decizional a fost deseori încetinit de viziunile diferite ale statelor membre în anumite politici. S-a avansat, în acest, context posibilitatea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze, bazată pe ambițiile diferite de integrare a fiecărui stat membru. PNL susține principiul unei Europe unite și cu o singură viteză. Însă, pe viitor, dacă în anumite domenii se va constata că nu toate statele membre au ambiții similare de integrare, vor trebui găsite soluții pentru a evita blocaje instituționale sau decizionale. De aceea, indiferent de ambițiile pe care unele state membre le vor avea în privința integrării europene, România trebuie să rămână parte a nucleului care va avansa spre o mai mare integrare a Uniunii Europene. Pentru acest lucru România are nevoie de reprezentanți credibili la nivel european. De aceea va fi important ca în următorul mandat al Parlamentului European să lansăm un proces de reflecție cu privire la modalitățile prin care Uniunea Europeană să devină mai integrată. Unanimitatea deciziilor ar trebui să devină o excepție și să fie păstrată doar în domenii care sunt exclusiv de competența statelor membre. În acest sens, va trebui inițiată o dezbatere la nivel european pe marginea revizuirii Tratatelor Uniunii Europene, dezbatere care să conducă, până în 2024, la o nouă arhitectură instituțională din care să rezulte o Uniune Europeană mai puternică și mai integrată.

Pentru o Românie integrată în Uniunea Europeană, PNL se va asigura că România va rămâne parte a proceselor de aprofundare a integrării europene și că țara noastră va fi parte a nucleului de state care va promova o Uniune Europeană mai puternică, mai sigură și care lucrează în interesul cetățenilor săi. Partidul Național Liberal este singurul garant al unei Românii credibile la nivel european.

Statul de drept și respectarea principiilor fundamentale ale Uniunii Europene Uniunea Europeană s-a clădit pe consensul statelor membre și pe capacitatea acestora de a atinge un compromis favorabil tuturor în procesul de negociere a politicilor europene. Pe măsură ce sfera prerogativelor Uniunii Europene s-a lărgit, iar numărul statelor membre a crescut, procesul decizional a fost deseori încetinit de viziunile diferite ale statelor membre în anumite politici. S-a avansat, în acest, context posibilitatea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze, bazată pe ambițiile diferite de integrare a fiecărui stat membru. PNL susține principiul unei Europe unite și cu o singură viteză. Însă, pe viitor, dacă în anumite domenii se va constata că nu toate statele membre au ambiții similare de integrare, vor trebui găsite soluții pentru a evita blocaje instituționale sau decizionale. De aceea, indiferent de ambițiile pe care unele state membre le vor avea în privința integrării europene, România trebuie să rămână parte a nucleului care va avansa spre o mai mare integrare a Uniunii Europene. Pentru acest lucru România are nevoie de reprezentanți credibili la nivel european. De aceea va fi important ca în următorul mandat al Parlamentului European să lansăm un proces de reflecție cu privire la modalitățile prin care Uniunea Europeană să devină mai integrată. Unanimitatea deciziilor ar trebui să devină o excepție și să fie păstrată doar în domenii care sunt exclusiv de competența statelor membre. În acest sens, va trebui inițiată o dezbatere la nivel european pe marginea revizuirii Tratatelor Uniunii Europene, dezbatere care să conducă, până în 2024, la o nouă arhitectură instituțională din care să rezulte o Uniune Europeană mai puternică și mai integrată. Uniunea Europeană s-a construit pe principiile democrației, a libertăților fundamentale și a statului de drept. Aceste principii nu pot fi negociate, iar beneficiile pe care le oferă statutul de membru UE depind de respectarea acestor principii. Ca și în actualul mandat, vom continua în perioada 2019-2024 să monitorizăm situația statului de drept din Uniunea Europeană și să ne folosim de toate pârghiile instituționale pentru a atrage atenția și a acționa în momentul în care statul de drept este pus sub semnul întrebării.

„Misiunea principală a celor care reprezintă România în Parlamentul European şi în instituţiile europene este de a utiliza toate pârghiile de negociere pe care le au la dispoziţie pentru a reuşi să influenţeze deciziile la nivel european în favoarea României.” Află mai mult > bit.ly/ProgramPoliticPNL