PNL, Ludovic Orban, se va afla în perioada 7-8 decembrie a.c. în Germania, unde va participa la congresul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), organizat la Hamburg pentru alegerea noii conduceri politice a Uniunii.

Cu acest prilej președintele PNL va avea o serie de întrevederi bilaterale cu lideri ai CDU în vederea consolidării relațiilor dintre cele două partide în cadrul familiei politice a Popularilor Europeni.

Totodată, deplasarea președintelui PNL are în vedere promovarea obiectivelor de agendă ale României la nivelul Uniunii Europene, cum a fi aderarea la Spațiul Schengen.