Cristian Bușoi, Președinte PNL București: ”Dacă la mijlocul anilor ’90, „funcționa ceas”, cum spun jurnaliștii de la Libertatea, astăzi, RADET a ajuns să fie o bombă cu ceas. Reiau apelul ferm și clar către administrația condusă de PSD și doamna Firea, care trebuie să prezinte de urgență bucureștenilor un plan concret și sustenabil de investiții și reparații la rețeaua RADET”.

Astăzi vă arătam de ce. Pierderile de apă caldă şi caldură pot fi proiectate în debitul Dâmboviţei. Cât pierde RADET într-o zi, curge pe râu într-o oră. Iar în bani înseamnă aproape 200 de mii de euro pe zi. Dar acestea sunt datele momentului. RADET are şi un călcâi al lui Ahile: datoriile istorice. Un miliard de euro atârnă ca un bolovan de bugetul Regiei. Prin comparaţie, bugetul Capitalei este de 1,24 miliarde de euro pe an. Doar în 2017 gaura în vistieria companiei s-a lărgit cu 2 euro pe secundă. RADET este în insolvenţă din 2016. Adică în reorganizare, fapt ce presupune şi o factură lunară de 35 de mii de euro pe lună către administratorul judiciar. Specialiştii susţin că şansele ca Regia să fie rentabilizată vreodată sunt minime. Un alt cui în coşciugul RADET: furnizorul controlat de Primăria Capitalei nu poate accesa fonduri europene sau împrumuturi de la bănci private pentru reabilitarea sistemului de termoficare. Însă dezastrul din subteranul Bucureştiului nu înseamnă doar bani pierduţi şi frig în case. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, un om a fost ucis pe loc de apă clocotită, iar altul a decedat la spital în urma rănilor. Ambii erau instalatori pricepuţi şi au pierit după ce au primit ordin să cârpească o conductă.
Citeşte întreaga ştire:VIDEO | Bolnavul de sub oraș. RADET se îndatorează cu doi euro pe secundă! Are o gaură în vistierie de 1 miliard de euro