All new customers qualify for a 100% bonus abonuscode.co.uk £200 Initial Deposit Bonus on bet365 plus £50 Mobile Promo
­

O acțiune a PNL Sector 6, privind campania de informare a cetățenilor din sector.

Alături de alți membri PNL Sector 6 au discutat cu cetățenii prezenți în parcul  în Parcul Drumul Taberei , despre soluții liberale la dezastrul  PSD.

Cetățenii s-au arătat încrezători în lista propusă de PNL  pentru alegerile europarlamentare, deschisă de dl. Rareș Bogdan , și și-au exprimat dorința și speranța că Guvernul lui Dragnea să pice cât mai repede.

Susţinerea educaţiei devine o măsură tot mai importantă, mai ales pentru a creşte şansele pentru a calma exodul capitalului uman înalt calificat din România

Comunicat de presă, primit de la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul deputat Marilen Gabriel Pirtea (Grupul parlamentar al PNL) 
Susţinerea educaţiei devine o măsură tot mai importantă, mai ales pentru a creşte şansele pentru a calma exodul capitalului uman înalt calificat din România.

“Ministrul Teodorovici s-a exprimat cu prea multă lejeritate faţă de o problemă deosebit de acută a societăţii româneşti, fenomenul de Brain Drain”, indică deputatul liberal Marilen Pirtea, coordonatorul
Comisiei de educaţie a PNL, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

“Libera circulaţie a forţei de muncă a adus mari beneficii economice. Lucrătorii mobili contribuie la PIB-urile ţărilor de origine şi ţărilor-gazdă şi, în cele mai multe cazuri, au un rol semnificativ în ceea ce priveşte câştigurile celor rămaşi în ţara de origine. Totuşi mobilitatea muncitorilor poate avea şi efecte negative, de exemplu atunci când mobilitatea e selectivă, ducând la exodul creierelor şi stopând creşterea potenţială. În viitorul apropiat, prioritatea noastră ar trebui să fie găsirea unei soluţii comune la nivel european şi implementarea unui instrument care să ne ajute în rezolvarea acestui fenomen. Ţările europene din care pleacă multă forţă de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri care să aducă o soluţie pentru mobilitatea selectivă, care duce la exodul creierelor”, a declarat sâmbătă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la finalul celei de-a doua zile a reuniunii ECOFIN.“Știm că domnul ministru Teodorovici este dezamăgit de faptul că nu este ministru de finanţe într-o ţară cu o economie ca a Germaniei, ori într-o ţară cu un mediu de afaceri ca al Olandei sau Luxemburgului, ori chiar într-o ţară cu tradiţie sindicală precum a Franţei, căci, dacă ar deţine o astfel de poziţie, nu ar mai vorbi defavorabil de exodul creierelor, dimpotrivă, ar susţine beneficiile economice aduse de imigraţia capitalului uman înalt calificat, provenit din ţările Noii Europe. Pentru că este, vremelnic, ministru de Finanţe al unei ţări cu performanţe economice ce o situează în capătul listei de ţări membre UE, domnul Teodorovici apelează la un arsenal pseudo-patriotic şi clamează nevoia de a stopa exodul de oameni bine pregătiţi din România, prin trimitere la măsuri de îngrădire şi blocare a libertăţii forţei de muncă, în primul rând prin suprataxare”, explică liberalul Marilen Pirtea.“Fenomenul Brian Drain este mult mai complex, dincolo de orizontul unui masiv flux de emigraţie al capitalului uman înalt calificat dinspre Est spre Vest. Și între economiile Vechii Europe competiţia pentru cele mai strălucite creiere este acerbă. Iată câteva caracteristici ale acestei tensiuni interne, specifice unei pieţe a muncii multi-etajată şi multi-stratificată:Competiţia cea mai acerbă pentru atragerea celor mai buni specialişti se manifestă între statele industrializate. Două ţări occidentale, Marea Britanie şi Germania, deţin cel mai mare procent de cercetători din totalul cercetătorilor aflaţi în UE (câte 19% fiecare, în condiţiile în care Marea Britanie are 13% din populaţia UE, iar Germania 16%). Toate celelalte ţări deţin un total de 31% din numărul cercetătorilor din UE, iar România deţine doar 3% din acest total, în condiţiile în care deţine 4% din populaţia Uniunii;Există statistici care apreciază că România a pierdut în jur de 5.500 de cercetători în ultimul deceniu, adică aproape un sfert din numărul total din România, majoritatea prin plecarea din ţară;Numărul medicilor români care lucrează în străinătate (fără stomatologi, farmacişti) depăşeşte 14.000, reprezentând aproximativ 26% din numărul total al medicilor români;În absenţa migraţiei, PIB-ul României cumulat, pentru perioada 1990 – 2016, ar fi fost cu 10% mai mare. Impactul migraţiei de tip Brain Drain a fost de aproximativ 95% în calculul acestei proiecţii de PIB potenţial.Doar în 2017, 36.000 de studenţi români au plecat la studii în străinătate, iar 14.500 de elevi de liceu se gândeau să procedeze la fel (o concluzie formulată de un Raport ONU). Este important acest aspect, al studiilor în străinătate, pentru că experienţa de a fi student în străinătate creşte semnificativ şansele de a deveni un migrant înalt calificat mai târziu.“Această ultimă concluzie, referitoare la modul în care experienţa de a fi student în străinătate devine bun predictor pentru şansele de a emigra mai apoi în ţări cu economii de talie mai mare, ne conduce la un prim set de idei prin care chiar am genera politici utile pentru calmarea exodului de oameni bine pregătiţi din România, e vorba despre politici pentru educaţia superioară. Mai precis, este vorba de un set strategic de politici pentru dezvoltarea universităţilor, prin care se pot susţine centrele universitare mari, care deţin poli de excelenţă, capabile să menţină în ţară potenţialele talente care ar intra în segmental studenţilor români care altfel s-ar îndrepta spre universităţi occidentale”, adaugă coordonatorul Comisiei de educaţie a PNL, deputatul Marilen Pirtea.“Mai mult, şi susţinerea educaţiei preuniversitare devine o măsură complementară importantă, din nou necesară, mai ales pentru a creşte şansele de a calma exodul creierelor. Un mediu şcolar preuniversitar bine finanţat şi stimulativ va conduce la diminuarea abandonului şcolar, care se apropie de o rată de 1 din 5 elevi, în special la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a. Acest indicator ne plasează pe ultimul loc în Europa şi este definitoriu pentru inechitatea şi dezechilibrele din educaţie, sursă generatoare de exod al talentelor şi vârfurilor trecute de perioada de formare şi învăţare, care au ajuns să fie specialişti cu înaltă calificare”, subliniază deputatul Marilen Pirtea.Mai sunt multe alte forme de intervenţie prin politici publice ale cercetării şi educaţiei în România, prin care ar fi amorsate instrumente soft pentru ameliorarea exodului de creiere. Măsurile agresive (mai cele “hard”, de taxare) la care a făcut aluzie ministrul Teodorovici, sunt imposibil de aplicat tocmai pentru că aceste măsuri, probabil văzute ca bune dinspre Est spre Vest, ar fi văzute privind dinspre Vest spre Est decât ca noi bariere negative ridicate liberei circulaţii intra-europene. Să nu uităm că cercetările asupra migraţiei indică explicaţii care depăşesc strict dimensiunea economică:Aspectele strict economice nu trebuie absolutizate, migraţia înalt calificată fiind provocată şi de mediul social degradat, de politică, de conflicte sau, de cele mai multe ori, de un mix între aceşti factori. Indivizii pleacă pentru că vor să se împlinească nu numai material, ci şi social şi cultural;Această idee se susţine pe deplin în cazul României, unde se remarcă faptul că ameliorarea condiţiilor economice (precum mărirea salariilor la medici, în educaţie sau cercetare), nu a condus la o diminuare semnificativă a migraţiei. De altfel, există numeroase studii care indică faptul că, pe termen mediu, migraţia (inclusiv cea de tip Brain Drain) se amplifică pe măsură ce creşte nivelul de trai, deoarece indivizii au acces la mai multe resurse, prin care îşi permit să emigreze;Astfel, am putea spune că în România se prefigurează o migraţie a capitalului uman calificat nu din motive economice, ci din motive social-culturale sau chiar politice, este o migraţie de aspiraţie culturală, profund marcată de dezamăgiri în plan social.“În prezent se află pe piaţa europeană a muncii aproximativ 500 de mii de români cu studii superioare (nivelurile 5-8 în clasificarea ISCED11). Anual, pleacă din România între 75 şi 85 de mii de persoane active pe piaţa muncii, dintre care probabil că cel puţin un sfert (20 de mii) sunt din categoria Brain Drain. Costul direct de formare/educare în România este mic pentru cei cu pregătire înaltă şi talent, dar pierderea pe care piaţa muncii din România o resimte prin relocarea acestor absolvenţi este mare, are un cost ascuns suplimentar de termen lung, pentru că aici se cumulează efectele negative ale scăderii potenţialului uman necesar pentru dezvoltarea verticală a economiei marilor centre urbane din România. Aceşti tineri, care beneficiază de cele mai bune programe de învăţământ profesional/universitar în România, formează nucleul celor are reuşesc să se relocheze în altă piaţă a forţei de muncă, din vestul Europei, în ţări occidentale cu nivele de salarizare medii foarte ridicate şi standarde de viaţă mult avansate faţă de România. Ei reuşesc inserţia în muncă pe aceste pieţe occidentale tocmai pentru că “oferta” lor este competitivă, intrând pe o nişă de piaţă a muncii unde nivelul salarizării este scăzut, dar talentele lor, competenţele, abilităţile lor de muncă sunt totuşi înalte.Aşadar, exodul de inteligenţă are la bază azi în primul rând inechitatea şi slabele performanţe din sistemul nostru de învăţământ, paradoxal. Faptul că avem un învăţământ “ieftin” conduce la un indicator de libertate a emigraţiei forţei de muncă cu o valoare mare, în România (indicator care arată gradul în care suntem predispuşi să migrăm spre alte ţări, cu indici de calitate a vieţii şi piaţa a muncii mai ridicaţi).Acest paradox poate fi privit şi din altă perspectivă: cu cât ar creşte bugetul investiţiilor în educaţie în România, pentru programe ce s-ar adresa astfel mai multor beneficiari (tineri şi adulţi), care ar aduce o bună diferenţiere în funcţie de nevoile şi proiecţiile pieţei, cu cât educaţia ar acoperi mai echitabil şi mai diversificat segmentele de tineri şi adulţi din România, cu atât ar ajunge să fie mai ridicat şi costul mediu al programelor de studiu de înaltă performanţă şi în România, astfel că analiza comparativă a costurilor educaţiei ar deveni mai puţin avantajoasă pentru fenomenul de exod de inteligenţă către pieţele vestice. Sigur, ar pleca absolvenţi foarte buni, fără îndoială, dar noua tendinţă manifestată ar fi de scădere a fenomenului de Brain Drain.O educaţie de două ori sau de trei ori mai “scumpă” şi mai extinsă faţă de ceea ce avem acum, ca număr de absolvenţi în România şi ca amplitudine calitativă a programelor de studiu, ar conduce la o vizibilă diminuare a ponderii celor ce reprezintă exodul de inteligenţe şi, mai ales, ar conduce la creşterea contingentelor de absolvenţi de înaltă performanţă care şi-ar dezvolta carierele în România. De fapt, acesta este axul problematic al fenomenului Brain Drain, faptul că în marile centre urbane din România, poli de dezvoltare economică, începe să se resimtă o criză acută de resurse umane, de oameni talentaţi şi necesari pentru creşterea economiei cunoaşterii prin cercetare-dezvoltare”, conchide liberalul Marilen Pirtea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Partidul Național Liberal organizează la #Craiova, sâmbătă, 6 aprilie 2019, Intâlnirea Regională Sud-Vest cu aleșii locali, activul de partid și candidați ai #PNL pentru alegerile europarlamentare.

Partidul Național Liberal organizează la #Craiova, sâmbătă, 6 aprilie 2019, Intâlnirea Regională Sud-Vest cu aleșii locali, activul de partid și candidați ai #PNL pentru alegerile europarlamentare.

Evenimentul are loc în aer liber pe Esplanada Teatrului Național Craiova.

La întâlnire participă: președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, secretarul general al PNL, Robert Sighiartau, lideri naționali și locali ai PNL, primari, parlamentari și candidați la alegerile europarlamentare, printre care îi enumerăm pe Rares BogdanMarian-Jean Marinescu, Cristian Bușoi, Turcanu MihaiVioleta Alexandru.

#RomâniaÎnPrimulRând #EtimpulCraiovei

Vizionează acest clip video împreună cu prietenii tăi : https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/2167834459963914/

O echipă tânară, plină de ambiție, profesionistă și dornică de implicare în a ajuta partidul nostru să convingă tinerii că doar Partidul Naţional Liberal este adevărata alternativă la PSD.

Îl felicit pe Tudor Podar și echipa care a fost astăzi aleasă pentru a forma noul birou al CSL Cluj – Clubul Studentesc Liberal. O echipă tânară, plină de ambiție, profesionistă și dornică de implicare în a ajuta partidul nostru să convingă tinerii că doar Partidul Naţional Liberal este adevărata alternativă la PSD. Tinerii sunt o forță de care avem mare nevoie, practic sunt nucleul partidului. Succes pe mai departe și așa cum le-am transmis și în cadrul evenimentului, au toată susținerea mea și m-aș bucura să avem colaborări cât mai multe pe partea legislativă și nu numai.
#DeputatDeCluj#DeDataAstaVotez#PNL#Cluj

Sursa: Facebook : Sorin Dan Moldovan

Fac apel la premierul Viorica Dăncilă și la ministrul Tudorel Toader să nu gireze OUG-urile lui Dragnea!

Raluca Turcan: ❗ Fac apel la premierul Viorica Dăncilă și la ministrul Tudorel Toader să nu gireze OUG-urile lui Dragnea!

⚠ Comisia Europeană discută astăzi, după cum a anunțat reprezentantul acestei instituții, situația justiției din România. Mai precis, la Bruxelles se discută tentativa lui Liviu Dragnea de a scăpa, prin OUG-uri, de pedeapsă pentru toate faptele penale de care a fost găsit vinovat.

↗ Pentru Uniunea Europeană, statul de drept nu e o glumă, așa cum e pentru Dragnea. Croirea legilor pe măsura dosarelor infractorilor cu funcții în stat este un motiv suficient pentru sancționarea României.

⚠ Îi întreb astăzi pe premierul Dăncilă și pe ministrul justiției dacă sunt dispuși să poarte răspunderea unor consecințe atât de grave, semnând în beneficiul lui Dragnea OUG-uri împotriva României!